Între 15 şi 18 noiembrie, în Centrul Expoziţional Romexpo, s-a desfășurat ediţia aniversară a Târgului de Turism al României, iar cu acest prilej 10.000 de vizitatori au avut la dispoziție cea mai variată ofertă pentru petrecerea timpului liber.
Conform organizatorilor, 215 companii au expus pe o suprafață de 10.200 de metri pătrați, în creștere cu 36% față de ediția din 2017, și au întâmpinat publicul cu cele mai avantajoase pachete turistice: asigurări de călătorie şi alte servicii complementare – transport, bilete de călătorie etc. reduceri considerabile aplicate pachetelor de călătorie către destinaţii exotice; accesorii utile, unice, moderne şi adaptabile, în funcţie de tipul şi scopul călătoriilor.
Gradul de internaţionalizare a celei de-a 40-a ediții a Târgului de Turism al României a fost de 17%, 17 ţări promovându-şi zonele şi obiectivele turistice: Albania, Bulgaria, Chile, Cuba, Cehia, România, Germania, Grecia, Ungaria, India, Israel, Italia, Luxemburg, Republica Moldova, Palestina și Serbia. Această ediție a Târgului de Turism a beneficiat de participarea oficială a următoarelor țări: Bulgaria, Cuba, India, Indonezia, Palestina.
“Promovarea turismului românesc a fost o componentă esențială a târgului. ROMEXPO, partenerii săi și agențiile de turism au acordat și la această ediție o atenție deosebită turismului românesc. Zonele cu potențial turistic mare au fost promovate la târg prin intermediul consiliilor judeţene şi locale, astfel încât publicul a avut ocazia de a afla informaţii diverse despre: peisajele fascinante ale României, din toate regiunile ţării, despre istorie şi valori culturale artistice şi gastronomice din mai multe județe și localități”, au precizat organizatorii. Este vorba de județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava, Vâlcea, orașele: Băile Herculane, Botoșani, București, Dorohoi, Mangalia, Moreni, Piatra Neamț, Techirghiol, Vatra Dornei și comunele: Aroneanu, Copalnic, Cotnari, Drânceni, Mănăștur, Tătăruși, Tupilați.
Expozanții s-au prezentat și cu promoții speciale pentru petrecerea sărbătorilor de Iarnă în zonele de munte din România. De asemenea, în cadrul celei de-a 40-a ediţii a celui mai mare eveniment de turism din ţară, pasionații de călătorii au fost așteptați și cu oferte speciale la cele mai frumoase destinații din străinătate. Astfel, timp de patru zile, vizitatorii au avut ocazia să se informeze şi să aleagă vacanţele sau călătoriile care s-au pliat cel mai bine pe bugetele şi stilul lor de viaţă, către destinaţii precum: Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, India, Iordania, Palestina, Tanzania.
Pe parcursul celui mai important eveniment de turism al toamnei, s-au desfășurat 27 de activități conexe pe teme precum: dezvoltarea turismului de calitate și a bioturismului, sustenabilitatea în turism sau ce înseamnă turismul social.
Târgul de Turism al României este organizat de ROMEXPO, bianual, primăvara şi toamna, împreună cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat strategic cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT ) şi cu sprijinul: Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
Be the first to comment