Târgul „Moșilor de Toamnă” este organizat în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, în perioada 1 – 3 noiembrie

Târgul „Moșilor de Toamnă”

Meșteșugarii veniţi la acest eveniment expun o diversitate de țesături și costume tradiționale, icoane, covoare țesute la război, măști populare, jucării din fibre naturale, obiecte din lemn sculptat, mobilier pictat in stil săsesc, vitralii, bijuterii tradiționale, vestimentație din piele, dantelă realizată cu suveica, așa zisa “Dantelă a reginelor”, artă practicată și de Regina Elisabeta a României.

Pentru a avea cămări îmbelșugate, dar și pentru a împărți în aceste zile pentru sufletele celor adormiți, vizitatorii pot găsi la târg o ofertă gastronomică deosebit de variată. Toate regiunile țării sunt prezente prin produse specifice fiecăreia: păstrăv afumat de pe Valea Putnei, brânzeturi proaspete de pe meleaguri argeșene, șvaițer din ținutul Călimanilor, preparate ieșene din carne afumată tradițional, uleiuri presate la rece din zona Clujului, pâine și cozonaci din Țara Bârsei, turtă dulce de Covasna, prăjituri de casă maramureșene, creme din miere cu roșcove de pe Valea Buzăului.

Alături de acestea la târg putem degusta și cumpăra patiserie artizanală vegană, murături și dulcețuri pe alese, fructe şi legume de sezon. Mustul și sucul de mere proaspăt stors sunt doar câteva din bunătățile care vă așteaptă să le descoperiți gustul.

În curtea din spate a muzeului colecționarii de antichități au ca de obicei nenumărate obiecte ce poartă farmecul vremurilor trecute.

Nu va lipsi nici ospățul caracteristic oricărui Târg de Moşi, cu pastramă de berbecuț la grătar, mititei, sarmale cu mămăliguță sau bulz ciobănesc, iar copiii pot afla tainele meșteșugurilor la atelierele de creativitate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*