Târguri de Crăciun la care ajungi ușor din România

FlixBus lanseaza InterFlix. FOTO FlixBus
FlixBus lanseaza InterFlix. FOTO FlixBus

Încă din luna noiembrie, în toată Europa, se desfășoară nenumărate târguri de Crăciun, de toate dimensiunile și pentru orice buget. Pentru cei care își fac planuri să plece într-o vacanță sau un city break în următoarea perioadă, dar nu s-au decis încă asupra locației, echipa FlixBus a selectat cele mai frumoase târguri şi pieţe de Crăciun aflate în apropierea României. Bucură-te de mirosul vinului fiert, dulciuri și mâncăruri tradiționale, sau cadouri deosebite în aceste destinații aflate aproape de casă.

Târgul de Crăciun din Budapesta – unul dintre cele mai spectaculoase din Europa

Budapesta este una dintre cele mai colorate și însuflețite capitale europene, mai ales în perioada sărbătorilor. În plu, aici se află unul dintre cele mai spectaculoase și apreciate târguri de Crăciun din Europa. Potrivit publicației European Best Destinations, târgul din fața Bazilicii Sfântul Ștefan se află în top 3 cele mai frumoase târguri europene, după cele organizate în Tallinn și Strasbourg. Târgul de Crăciun de la Bazilica Sfântul Ștefan își deschide porțile vizitatorilor începând cu 22 noiembrie până pe 1 ianuarie 2020.

Spiritul Crăciunului pornește din fața Bazilicii Sf. Ștefan, odată cu startul târgului de sezon care adună cadouri încântătoare, activități de sezon și mâncăruri delicioase, atât ungurești, cât și din bucătăria internațională. Toate simțurile vă sunt puse la încercare cu vin fiert, kürtőskalács, cârnați și alte specialități culinare .

În Piața Vörösmarty, nu departe de Bazilica Sfântul. Ștefan, vă puteți bucura de aceeași atmosferă magică a sărbătorilor de iarnă. Tot aici puteți găsi cadouri unice realizate de artizani pentru cei dragi. În această perioadă, Budapesta este decorată cu milioane de luminițe colorate începând de la Podul cu Lanțuri, Palatul Parlamentului, Piața Eroilor și până la Castelul Buda. Dacă nu ați vizitat acest oraș în perioada sărbătorilor, este momentul să vă rezervați un bilet de avion sau de autocar și să vă planificați o vacanță magică de iarnă.

Târgul de Crăciun din Szeged – o alegere plină de farmec

Una dintre destinațiile de weekend aflate la îndemâna locuitorilor din vestul țării este Szeged. Frumosul oraș din sudul Ungariei găzduiește un târg de Crăciun plin de farmec. Magia sărbătorilor se regăsește la fiecare dintre standurile comercianților și transformă întreg orașul.

Târgul de Crăciun de la Szeged, cunoscut sub numele de Dom Teri Advent, își deschide porțile la sfârșitul lunii noiembrie, mai exact în ziua de 24, si le închide cu o zi înainte de Crăciun, pe 24 decembrie. Preparate alese, de la gulaș până la cârnați ungurești, cașcaval în felurite arome completează de minune gustul vinului fiert. Prăjiturile sau plăcinte de casă vă așteaptă în Orașul Luminii.

Una dintre cele mai spectaculoase atracții din Piața Domului este Castelul Fabulos care fascinează vizitatorii cu produse artizanale, decorațiunii, colinde și personaje din basme.

Una dintre noutățile din acest an este un selfie box unde turiștii pot face propriile felicitări de Crăciun. Clădirile luminate, care au fost una dintre atracțiile anului trecut, vor putea fi din nou admirate în toată splendoarea lor și în acest an.

Târgul de Crăciun din Sofia – bunătăți și atmosferă germană

În capitala vecinilor bulgari, Târgul de la Sofia este o altă opțiune pentru a te bucura de sărbătorile de iarnă. Aceasta este una dintre destinațiile mai noi aflate pe radarul vizitatorilor de târguri de Crăciun, dar datorită îmbinării specificului bulgar cu cel german, devine rapid o destinație de neratat pentru cei care vor să intre în atmosfera festivă.

Cunoscut sub numele de „Weihnachtsmarkt Sofia”, acesta seamănă cu un târg tipic german și își va deschide porțile vizitatorilor pe 22 noiembrie. Cârnați de toate sortimentele, varză călită, cartofi preparați la cuptor, pretzel, diverse dulciuri cu migdale în compoziție, târgul de Crăciun din Sofia te va aduce cu siguranță mai aproape de Germania. Căsuțe de lemn cu reclame în limba germană, mâncare tipic germană, chiar și bere germană, toate aceste pot fi încercate în Grădina Publică din centrul Sofiei, lângă piața Alexander Battenberg.

Pe lângă bunătățile de inspirație germană, poți încerca o băutură specific bulgărească, greyana rakya, similară cu țuica fiartă. Poți cumpără produse cosmetice pe bază de ulei de trandafir, pentru prietenii iubitori de beauty. Odată ajuns în Sofia, aventurează-te în apropiere și vizitează Biserica Boyana, parte din patrimoniul UNESCO, datând încă din secolul al XX- lea. Aici vei putea admira una dintre cele mai incredibile și mai mari colecții de artă medievală din lume.

Târgul de Crăciun din Veliko Târnovo – o experiență autentic medievală

În fiecare an, parcul Marno Pole din Veliko Târnovo se transformă într-o locație festivă cu luminițe, căsuțe de lemn, decorațiuni artizanale, dulciuri tradiționale, vin fiert și multe alte surprize. Târgul se va deschide pe 29 noiembrie și va putea fi vizitat până pe 31 decembrie.

Acesta va găzdui toate atracțiile și evenimentele din oraș – scena pentru concerte și sărbători de Crăciun, cabana lui Moș Crăciun, unde toți copiii pot scrie și trimite scrisori Moșului, diverse atracții pentru copii și animație.

O altă parte a târgului va fi dedicată celor care doresc să încerce diverse delicatese, dulciuri, figurine de turtă de turtă sau să se încălzească cu vin fiert și alte preparate tradiționale. Orașul bulgar Veliko Târnovo, care se află la numai 180 de kilometri de București, reprezintă o alegere perfectă pentru un weekend în care vreți să vă relaxați și să vă familizariați cu un oraș medieval autentic. În Veliko Târnovo puteți ajunge foarte ușor cu autocarele verzi FlixBus, care în perioada sărbătorilor vor avea două curse zilnice spre Capitala Bulgariei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*