Prima navă a sezonului de croaziere 2018 a părăsit astăzi Portul Constanța. River Adagio este vasul care va sosi n acest an de mai multe ori la noi în țară. Prima sa escală a fost pe 24 martie, iar turiștii au petrecut două zile în România.
River Adagio se întoarce în Terminalul de Pasageri din Constanța pe 13 aprilie, 23 mai, 12 iulie, 31 august și va închide sezonul de croaziere cu o ultimă escală, pe 20 octombrie 2018.
O croazieră de două săptămâni cu River Adagio începe de la 4500 dolari. Pasagerii au apoi ocazia să petreacă mai multe zile în Transilvania sau în București. Vasul are la bord restaurante, baruri, Internet wireless, o punte pe care poți să faci plajă pe timpul verii, dar și toate facilitățile unui hotel de lux în fiecare cabină.
Mai puține nave în fiecare an
Surprinzător, în 2018, Terminalul de Pasageri va fi vizitat doar de nave de croazieră fluviale, adică vase care vin pe Dunăre până la Tulcea și apoi pe mare sau direct pe Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Amatorii de nave de croaziere se pot urca și la bordul altor vase, cum ar fi: River Concerto, River Adagio, Joy sau River Aria.
Numărul navelor de croazieră care ajung la Constanța a scăzut dramatic în ultimii ani. Astfel, în 2014, la Constanța au ajuns 93 nave, în 2015 – 36 vase, iar anul trecut au fost 22 escale. Iată că în 2018, Terminalul de Pasageri nu va fi deschis decât pentru 17 nave.
Be the first to comment