Coduri roșu și portocaliu de furtuni și ploi abundente în Franța

Parisul, imagine aerianaă. FOTO Luca Micheli/Photosplash

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale şi serviciul meteorologic al Aeronauticii militare franceze, pentru perioada 20 – 22 decembrie 2019, au fost emise coduri portocaliu și roșu de furtuni cu intensificări ale vântului (200 km/oră) și ploi abundente cu risc de inundații în Departamentul Alpes Maritimes și în sud vest, la frontiera cu Regatul Spaniei, în zona orașului Biarritz, Departamentul Pyrénées Atlantiques, în regiunea Aquitaine.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General ale României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*