Avertizare de călătorie pentru Republica Irak și zona extinsă a Orientului Mijlociu unde se înregistrează deteriorarea situației de securitate

Tensiuni în Orientul Mijlociu. FOTO Mhrezaa

Având în vedere escaladarea tensiunilor în zona Orientului Mijlociu, generată de ultimele evenimente din Republica Irak, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să evite călătoriile care nu sunt absolut necesare în această țară. De asemenea, cetățenilor români care se află în Orientul Mijlociu, Ministerul Afacerilor Externe le recomandă să evite zonele în care au loc mitinguri, manifestații politice sau orice fel de demonstrații.

Cetățenii români sunt sfătuiți să se informeze, în prealabil, asupra situației de securitate din zonele în care urmează să călătorească, să aibă o atitudine cooperantă cu autoritățile locale și să își noteze coordonatele de contact ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, coordonate disponibile la următoarea adresă: www.mae.ro/romanian-missions.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă insistent cetățenilor români să își anunțe prezența la cea mai apropiată misiune diplomatică sau consulară română, transmițând coordonatele pentru a putea fi contactați în eventualitatea apariției unei situații de urgență.

Cetățenii români care sunt implicați într-o situație deosebită pot apela numerele de telefon ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numerele de telefon de urgență ale acestora, care se regăsesc pe pagina web a MAE: www.mae.ro/romanian-missions.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*