Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat că mai multe rute din România rămân suspendate ca urmare a extinderii restricțiilor de călătorie impuse de autoritățile române către țările respective de destinație. Astfel, rutele spre Franța, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveția și Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai inclusiv. Totodată, redeschiderea bazei de la Timișoara este amânată pentru 15 mai.
Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele.
Be the first to comment