FOTO Beach barurile construite pe plajele din Constanța după rețeta din anii trecuți au fost demolată pentru că nu respectau legislația

Construcțiile ce nu respectau prevederile legale au fost dezafectate. FOTO ABADL

Pe plajele din Constanța, inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) au început să pună în ordine lucrurile. În urma unui control și dispunerea unor măsuri ce nu au fost respectate, reprezentanții instituției au amendat cu câte 35.000 de lei trei dintre cei patru operatori de plajă. Aceștia aveau termen să dezafecteze construcțiile ridicate ilegal pe sectoarele de plajă pentru care au încheiate contracte de închiriere cu A.B.A.D.L. Pentru un al patrulea chiriaș s-au solicitat clarificări în ceea ce privește actele tehnico-juridice deținute înainte de dispunerea demolării.

Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța din cadrul A.B.A. Dobrogea-Litoral au notificat, în urma unor controale în teren, patru operatori de plajă – Quick Class SRL, Mystic Beach SRL, Pantheon Management SRL și Mega Telecom Solution, cărora le-au dat un termen de 72 de ore să dezafecteze toate construcţiile ilegale şi le-au pus în vedere că sectoarele de plajă trebuie să fie aduse la starea iniţială, potrivit prevederilor contractului cadru de închiriere a plajei Mării Negre.

Cei trei operatori de plajă amendați au început din dimineața de 12 mai dezafectarea amenajărilor ilegale, iar în cazul unuia dintre operatorii mai sus menționați, respectiv – Mega Telecom Solution, s-a dispus deplasarea utilajelor A.B.A.D.L. și a lucrătorilor instituției, pentru a începe operațiunea de demolarea a construcțiilor. Când a văzut utilajele și că nu este de glumit, administratorul societății, împreună cu angajații săi s-au apucat de dezasamblat. Până la finalul zilei, deja anexele beach-barului au fost dezafectate – 2 foișoare din lemn, platforma din lemn de peste 20 mp și dotările din interiorul barului, iar operatorul s-a angajat ca până la sfârșitul săptămânii plaja să fie curățată de toate tipurile de materiale de construcții.

Directorul instituției, Bogdan Bola a precizat că procurorii Parchetului Curții de Apel Constanța au deschis un dosar penal în ceea ce îi privește pe operatorii de plajă de pe sectorul Constanța 1- 3N.

„Inspectorii noștri și comisia de demolare a A.B.A.D.L. colaborează îndeaproape și cu celelalte instituții ale statului ca până la începutul acestui weekend plaja cunoscută de localnici sub denumirea de Dacica să fie eliberată de orice tip de construcție și sa fie adusă la starea inițială. De asemenea, am dispus ca echipa Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral să monitorizeze zilnic activitatea de demolare a construcțiilor de pe plajele litoralului românesc, pentru toate cele trei societăți comerciale de pe plaja din Faleză Nord“

Acesta a precizat că în cursul anului 2019, A.B.A.D.L. a notificat Primăria Constanta în privința neregulilor constatate pe plaja din Constanța, iar în acest sens, atât inspectorii ABADL, cât și Poliția locală au aplicat amenzi pentru neconformitățile constatate.

„Având în vedere indisponibilitatea primăriei de a demola aceste construcții ilegale, așa cum prevede legea, A.B.A.D.L. a preluat inițiativa de a readuce plaja la starea inițială. Reamintesc că ne dorim ca toți operatorii de plajă să respecte întocmai prevederilor contractului de închiriere, în caz contrar se vor aplica prevederile art. 14 Cap. „Răspunderea contractuală din contractul de închiriere”, ceea ce înseamnă că se poate ajunge până la rezilierea contractului. Știu că mulți operatori de plajă se plâng de faptul că aprobarea PUZ-ului întârzie nejustificat de mult. Și chiar dacă sunt de acord cu ei, nu pot fi de acord ca legea să fie încălcată de unii, în timp ce alții se chinuie să o respecte. Până la emiterea noului PUZ, elaborat de A.B.A.D.L. și aflat momentan la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației trebuie repectat vechiul PUZ, cu mențiunea că în zona menționată mai sus P.U.Z. –ul de amenajare a plajei Constanţa este în procedură de elaboare şi avizare“ a declarat Bogdan Bola.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*