Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism, Emil-Răzvan Pîrjol, apreciază că, urmare a crizei provocate de pandemia SARS-CoV-2, România are în prezent o mare șansă pentru dezvoltarea turismului intern și îi sfătuiește pe turiștii români să aleagă destinația în care se simt în siguranță.
Emil-Răzvan Pîrjol consideră că în perioada următoare turismul se va face pe distanțe mici și, drept urmare, destinațiile locale vor avea o șansă de dezvoltare.
„Sunt de părere că viitorul nostru imediat apropiat, în ceea ce privește turismul, va fi preponderent digital și local, pe distanțe cât mai mici. Prin urmare, cred sincer că România are astăzi o mare șansă pentru dezvoltarea turismului intern. Faptul că această pandemie a lovit industria ospitalității la nivel mondial, aduce în consecință toate destinațiile la același punct de pornire, iar cele locale vor avea astfel o șansă de dezvoltare”, a declarat secretarul de stat.
Potrivit acestuia, bătălia destinațiilor va fi în a convinge călătorul de siguranța sanitară și de capacitatea acestora de a implementa normele care „sunt cam aceleași peste tot”.
„Recomandarea mea pentru turiștii români este să își aleagă orice fel de destinație în care ei se simt în siguranță și cred că pot găsi bucurie. Însă, ceea ce pot să confirm este că țara noastră este și va fi o destinație sigură, că vom lucra în continuare pentru acest lucru și, în egală măsură, cred cu tărie că România merită descoperită și redescoperită”, a mai afirmat Emil-Răzvan Pîrjol.
Be the first to comment