Aeroportul Internațional Sibiu se pregătește pentru relansarea traficului aerian comercial regulat începând de miercuri, 17 iunie, primele zboruri fiind spre Germania.
„Odată cu ridicarea restricțiilor de zbor, compania Wizz Air a anunțat reluarea graduală a operațiunilor aeriene la aeroportul sibian, înspre și dinspre Germania. Primele zboruri programate pentru decolare în cursul zilei de miercuri sunt Dortmund, Memmingen și Karlsruhe Baden-Baden”, au transmis reprezentanții aeroportului sibian.
Ulterior, din 20 iunie, vor fi reluate și zborurile spre Nurnberg și Frankfurt Hahn.
În acest context, cu un pachet extins de măsuri de prevenire individuale și colective pentru protecția împotriva infectării cu noul coronavirus, aeroportul sibian este pregătit pentru relansarea traficului aerian de pasageri, astfel încât călătoriile pasagerilor să se desfășoare în condiții maxime de siguranță.
„Suntem optimiști că, pe măsură ce restricțiile impuse din cauza virusului SARS-Cov-2 vor fi ridicate, cererea de călătorie aeriană va reveni, iar companiilor aeriene își vor ajusta operațiunile în funcție de necesități. Adresez rugămintea pasagerilor de a fi responsabili în ceea ce privește respectarea măsurilor de protecție impuse la aeroportul sibian astfel încât călătoriile să se desfășoare în condiții de maximă siguranță”, a declarat directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu, Marius Ioan Gîrdea.
În conformitate cu actele normative aplicabile nu se va permite accesul persoanelor a căror temperatură corporală, la intrarea în incinta aeroportului sibian, depășește 37,3 grade Celsius. De asemenea, obligativitatea purtării măștilor de protecție, mandatată de autorități se aplică și se va aplica în toate spațiile publice închise din incinta aeroportului sibian.
Pasagerii vor fi informați despre regulile de conduită prin anunțuri difuzate cu o frecvență ridicată, afișe, materiale video și prezența intensă a personalului aeroportuar pe perioada de desfășurare a zborurilor în vederea asigurării respectării distanțării sociale.
În zonele de check-in, respectiv de procesare și efectuarea a formalităților specifice de securitate, precum și în alte zone în care pasagerii ar putea fi congestionați au fost instalate panouri de plexiglas și au fost aplicate marcaje la nivelul podelei pentru asigurarea respectării distanțelor minime de 1,5 metri.
„Una din cele mai mari victime ale pandemiei Covid19 este sectorul aviației. Conform unor analiști, istoria aviației nu a cunoscut o altă criză cu efecte atât de profunde. După câțiva ani de evoluție foarte bună a Aeroportului Internațional Sibiu, care se îndrepta spre pragul de 1 milion de pasageri pe an, totul a luat o turnură dramatică, atunci când, peste noapte, toate zborurile spre și de pe aeroportul nostru au fost suspendate în acest context critic pentru întreaga lume. Ne bucurăm astăzi, după trei luni de interdicții, să împărtășim cu pasagerii noștri bucuria reluării zborurilor către Germania. Sunt încrezător că veștile bune vor continua în următoarele luni, sens în care vă asigur că depunem toate eforturile. Avem în derulare investiții importante, care se află sub calendarul aprobat de Consiliul de administrație”, a precizat Gabriel Tischer, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu.
Be the first to comment