Operatorii de plaje sunt scutiți cu 30 la sută de la plata contravalorii contractelor de închiriere

Plaja din Constanța. FOTO ABADL
Plaja din Constanța. FOTO ABADL

Administrația Națională „Apele Române” a înaintat către Ministerul Finanțelor Publice o propunere de act normativ, cu scopul de a sprijini agenții economici care au încheiat contracte de închiriere pentru plaje, care prevede reducerea cu 30 la sută a contravalorii acestora.

„Prin actul normativ aprobat în ședința de guvern, titularii contractelor de închiriere la Marea Neagră sunt scutiți de la plata sumei datorate cu titlu de chirie. Această sumă reprezintă o reducere cu 30 la sută din contravaloarea contractelor de închiriere pentru anul 2020. În mod evident, aceste sume nu vor mai fi incluse la plata datoriilor scadente”, a declarat Ervin Molnar, director general al Administrației Națională „Apele Române”.

Propunerea legislativă răspunde solicitărilor formulate de operatorii economici care au încheiat contracte de închiriere a plajelor cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, ținând cont de faptul că activitățile aferente sezonului estival 2020 nu se desfășoară la capacitate optimă, datorită măsurilor de protecție stabilite pentru prevenirea răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

„Propunerea noastră își dorește să fie o compensare a pierderilor financiare pe care operatorii de plaje le au sau le-ar putea avea în acest sezon estival”, a adăugat Ervin Molnar, director general al Administrației Națională „Apele Române”, după ședința de guvern.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*