Pentru cei care nu pot ajunge la Cetate sau la Muzeul Satului Bucovinean (MSB) ca să se bucure de spectacolele oferite de artiștii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, vineri, 19 iunie, de la ora 17.00, la Muzeul de Științele Naturii, se vor auzi acorduri celebre de muzică clasică, jazz și caffe-concert, susținute de violonista Diana Păstru, pianistul Johannes Onesciuc, trompetistul Ionuț Țanța și Emil Lupu – voce.
„Venind în întâmpinarea publicului, am modificat orele de desfășurare a spectacolelor din Muzeul Satului Bucovinean și Cetatea de Scaun a Sucevei, pentru a avea cât mai mulți ocazia, ca după o zi de muncă, să petreacă câteva ore în natură și să se bucure de istorie și tradiții, ascultând o muzică bună”, au transmis reprezentanții MSB.
Astfel, sâmbătă, 20 iunie și duminică, 21 iunie, de la ora 15.00, la Muzeul Satului Bucovinean, interpreții de muzică populară a Ansamblului artistic “Ciprian Porumbescu”- Leonard Raicu, Lucica Păltineanu, Marian Gogan, George Finiș, Rodica Andronic, Nicolae Vieru, Dinu Croitor, Constantin Pascal, Adrian Semeniuc, Dan Decebal Chitic, Cosmin Croitor, Vlad Dochița vor aduce în fața publicului iubitor de folclor, momente artistice unice, toate într-un decor minunat.
Sâmbătă, 20 iunie și duminică, 21 iunie, tot cu începere de la ora 15.00, timp de două ore, în Curtea Interioară a Cetății de Scaun, violonista Diana Păstru, pianistul Johannes Onesciuc, trompetistul Ionuț Țanța și Emil Lupu – voce, din orchestra Ansamblului „Ciprian Porumbescu” vor încânta, de această dată, publicul vizitator care va păși pragul Cetății.
Muzeul Național al Bucovinei și Centrul Cultural „Bucovina” au luat toate măsurile sanitare și de distanțare pentru ca spectacolele să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru publicul vizitator, pentru artiștii care susțin spectacolele cât și pentru angajații muzeului.
Be the first to comment