Angajații care primesc vouchere prin BenefitOnline.ro le pot utiliza pentru achiziția de vacanțe pe Booking.com

Delta Dunării, destinația ideală pentru turiștii care își doresc o vacanță în natură post-pandemie FOTO AMDTDD
Delta Dunării, destinația ideală pentru turiștii care își doresc o vacanță în natură post-pandemie FOTO AMDTDD

Tichetele de masă, cadourile, vacanțele, transportul și pensiile private sunt beneficiile cele mai accesate în luna iunie de către angajații români care primesc beneficii extrasalariale în sistem flexibil în platforma BenefitOnline.ro.

Covid-19 a influențat aproape fiecare aspect al vieții de zi cu zi, iar modul în care angajații își aleg beneficiile extrasalariale nu face excepție. Restricțiile din turism și transport au încetinit tranzacțiile realizate de angajați în categoria Turism Intern din platforma BenefitOnline.ro în ultimele trei luni, acest lucru ducând la un alt tip de comportament al angajaților: cumularea bugetelor de beneficii lunare și utilizarea lor pentru un alt moment din an.

Pe măsură ce autoritățile din România ridică din restricțiile impuse în ultima perioadă, nivelul de optimism al angajaților crește, iar acest lucru se reflectă direct în volumul și tipul de beneficii tranzacționate în BenefitOnline.ro.

„Vacanțele în România, achiziționate prin intermediul voucherelor de vacanță, ce sunt taxate doar cu impozitul pe venit (10 la sută), revin în atenția angajaților, cu atât mai mult cu cât foarte mulți dintre ei și-au cumulat bugetele pe perioada pandemiei și dispun acum de sume mai mari. Ceea ce va face și mai mult diferența pentru aceștia anul acesta este că acum vor putea folosi cardurile de vacanță să își poată achiziționa vacanțe în România direct prin cea mai mare platformă de rezervări din lume – Booking.com, cu peste 12.000 de proprietăți listate pentru țara noastră”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

În ultimele trei luni, o parte importantă din bugetele primite de angajați nu au fost utilizate, fiind reportate lună de lună, pentru momentul în care angajații se așteptă ca restricțiile de izolare socială să fie ridicate și toți furnizorii să fie 100 la sută funcționali, inclusiv operatorii din industria de turism.

În această perioadă, BenefitOnline.ro a accelerat parteneriatele cu furnizori precum magazine online și restaurante care livrează la domiciliu, pentru ca angajații, care își petrec mult mai mult timp acasă, în familie, să poată găsi beneficii pentru noul lor stil de viață. În prezent, mai mult de 190.000 de angajați din România, din peste 300 de companii, accesează platforma BenefitOnline.ro pentru a-și alege beneficiile extrasalariale, dintr-o paletă de peste 3.700 de beneficii disponibile, de la 2.600 de furnizori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*