CFR repune în circulație, din iulie, trenurile internaționale către Budapesta, Viena și Ruse

CFR Călători repune progresiv în circulație, începând cu data 1 iulie, trenurile internaționale a căror circulație a fost suspendată în corelație cu măsurile luate de autorități în contextul pandemiei cu coronavirus.

Astfel, potrivit companiei, în urma negocierilor purtate cu operatorii feroviari OBB din Austria și MAV Start din Ungaria se reia circulația, prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza și Episcopia Bihor – Biharkerestesz, a trenurilor internaționale cu plecare din București Nord, Brașov, Timișoara Nord ce au ca destinație Budapesta și Viena.

De asemenea, ca urmare a acordului de circulație din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, CFR Călători va repune în circulație, din data de 6 iulie, trenurile internaționale 1095 și 1094 pe ruta București Nord – Ruse și retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obținut încă acordul pentru circulația feroviară către Salonic și Halkali/ Istanbul.

Trenurile au legătură în stația Ruse spre/dinspre Sofia cu trenurile 461/460 Ruse – Sofia și retur și circulă după următorul orar:

  • 1095 /461 București Nord (plecare 11.00) – Ruse (sosire 13.45/ plecare 14.15) – Sofia (sosire 20.05);
  • 460/1094 Sofia (plecare 07.10) – Ruse (sosire 13.15/ plecare 14.15) – București Nord (sosire 17.00).

„Vom reveni la circulația corespunzătoare sezonului estival spre și dinspre Sofia, Salonic, Halkali/ Istanbul în condițiile în care administrațiile feroviare partenere ne vor transmite acordul de circulație pe teritoriul țărilor lor”, au precizat reprezentanții CFR Călători.

Conform protocoalelor internaționale, la deschiderea traficului feroviar internațional de lung parcurs, sistemul de rezervare și vânzare a locurilor în trenuri va fi corelat cu sistemul de vânzare și rezervare european.

Vă reamintim că la bordul trenurilor CFR Călători, masca de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*