Povești de viață din „Scythia Minor”, spuse într-un spectacol de teatru prezentat în Parcul Arheologic din Constanța

„Cioburi de poveste în Scythia Minor”
„Cioburi de poveste în Scythia Minor”

Poveștile de viață ale unor persoane reale, cunoscute din inscripțiile grecești și romane descoperite în Dobrogea, vor fi aduse în fața publicului în cadrul unui spectacol de teatru cu temă antică, prin intermediul proiectului cultural „Cioburi de poveste în Scythia Minor”. Proiectul este organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), în cadrul ariei tematice Patrimoniu Cultural Material. Scopul general este promovarea într-un mod artistic a elementelor identitare de patrimoniu cultural expuse în centrul municipiului Constanța.

Vor avea loc cinci reprezentanții ale spectacolului, în Parcul Arheologic din municipiul Constanța (zona sediului principal al Primăriei), în zilele de 3, 4, 5, 11 și 12 iulie, începând cu ora 21.30. Spectacolul durează 60 de minute, iar accesul spectatorilor este gratuit, în limita locurilor disponibile.

„Locuitori ai Tomisului de acum două milenii își vor povesti bucuriile și împlinirile avute, dramele trăite, tristețile, remușcările, își vor împărtăși modul de viață și activitățile uzuale, recompunând prin intermediul acestui spectacol viața vechii cetăți”, a declarat Georgiana Rusu, coordonatorul proiectului.

Scenariul spectacolului a fost scris de Cristiana Bojte Keresztes, în baza documentării asigurate de scriitorul Cristian Cealera prin intermediul trilogiei „Poveștile Mării Negre”. Muzica este semnată de Adrian Mihai, scenografia aparține Lăcrămioarei Dumitrașcu, castingul fiind asigurat de Lui’s Events. Din distribuție fac parte: Georgiana Rusu, Alexandru Medveghi, Radu Niculescu, Dana Trifan Enache, Laura Iordan Adrian, Andu Axente, Andrei Calu, Andra Colidiuc, Flori Priceputu, Adnana Maria Enache, Anais Agi-Ali, Adriana Burlacu, Bianca Ion, Raluca Cheleșu, Beatrice Georgiana Marciuc. Regia este semnată de Iulian Enache.

Buget total al evenimentului este de 93.500 lei (70.000 lei finanțare AFCN, 23.500 lei contribuție proprie a beneficiarului).

Organizatorii vor asigura toate măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.

Pentru a se evita aglomerarea căii de acces în zona de spectacol, doritorii trebuie se prezinte în zona de acces cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului. De asemenea, participanții trebuie să respecte regulile impuse de legislația în vigoare în materie de evenimente publice în aer liber.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*