Zona Sucevei este una dintre cele mai bogate în biserici și mănăstiri din secolele XV-XVIII, datorită, între altele, prezenței aici a capitalei Moldovei. Domni, Doamne și boieri au ctitorit lăcașuri de cult care le-au devenit și necropole.
Îmbrăcămintea evului mediu românesc ne este astăzi cunoscută din trei surse: picturile murale din biserici, resturile arheologice descoperite în mormintele din această perioadă (denumite textile arheologice) și documente istorice.
Muzeul Național al Bucovinei, prin Laboratorul Zonal de Restaurare, are o vastă experiență în restaurarea textilelor arheologice, procesul fiind, pentru fiecare piesă, unul laborios și de lungă durată. Mai mult, având în vedere raritatea acestor piese, de cele mai multe ori restaurarea presupune utilizarea de noi tehnici și metode, rezultate în urma unei experiențe îndelungate, a multor ore de documentare și de experiență și experiment. După restaurare, depozitarea și conservarea acestor piese se face în condiții speciale.
Muzeul de Istorie Suceava are, în cadrul Expoziției Permanente, o sală dedicată pieselor de îmbrăcăminte descoperite în morminte medievale, artefacte extrem de rare, atât în România, cât și în străinătate.
Din data de 6 august 2020, vizitatorii muzeului pot admira o serie de piese care nu au mai fost prezentate publicului până în prezent. Rod al colaborării dintre arheologi, restauratori și conservatori, această reușită vine să completeze lista pieselor remarcabile, unele unicat național, aflate în expoziția noastră, descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate pe teritoriul județului Suceava. Deținător al unui patrimoniu deosebit, adunat pe parcursul unui secol, păstrat și îmbogățit substanțial, Muzeul de Istorie invită pe toți cei pasionați de trecutul acestor locuri să admire frumoasele veșminte lucrate acum circa 500 de ani. Deși nu se cunoaște cine sunt cei care le-au purtat, calitatea materialelor, realizate din materiale prețioase și foarte scumpe în epocă, ne vorbesc de statutul important al celor decedați, chiar dacă erau copii sau adulți.
Astfel, au fost expuse, pentru prima dată în România, o bonetă și o tunică, ambele aparținând unor copii, precum și un conteș. Boneta, descoperită la Horodniceni, care aparține unui copil nou-născut, este realizată din mătase cu fir de argint aurit, decorată cu perle (distruse de condițiile de zacere). Din mormântul de copil descoperit în pronaosul fostei mitropolii a Moldovei, Biserica Sfântul Gheorghe-Mirăuți, au fost recuperate fragmente dintr-o tunică, din mătase, reîntregită integral la restaurare; în acest caz, având în vedere importanța locului în care a fost înmormântat, copilul aparținea foarte probabil familiei domnitoare. De asemenea, menționăm expunerea unui conteș descoperit la Mănăstirea Probota, din mătase cu fir de argint aurit.
Be the first to comment