Românii se gândesc deja la vacanța de vara viitoare și au început să își rezerve sejururi pe litoral pentru sezonul estival următor, beneficiind astfel de reducerile de până la 50 la sută la pachetele achiziționate până la 31 decembrie, anunță agenția Litoralulromanesc.ro.
Potrivit acesteia, decizia se bazează pe faptul că turiștii care au fost pe litoral în acest sezon nu s-au infectat cu Covid-19 în timpul vacanței și au constatat că majoritatea hotelurilor au respectat regulile impuse de autorități pentru a-i proteja.
Rezervările pentru vara anului viitor au început încă din luna august, dar nesemnificativ ca volum, însă numărul acestora a crescut în septembrie și octombrie, odată cu lansarea primelor oferte pentru 2021. În cea mai mare parte, tarifele vor fi menținute la nivelul verii trecute, iar acolo unde au crescut, s-au diversificat și serviciile incluse în pachet.
Pentru majoritatea hotelurilor, însă, reducerile din această perioadă sunt mai mari decât în perioada similară a anului trecut. Dacă sejurul este achiziționat până la 31 decembrie, discount-ul poate ajunge la 50 la sută. Următorul prag, cu reduceri ceva mai mici, se încheie la 31 ianuarie.
„În momentul acesta, numărul rezervărilor e similar cu cel de anul trecut de până la finalul lui octombrie, ceea ce în contextul actual este bine. Cei care au rezervat deja vacanțe pentru la vară sunt turiști care au fost și anul acesta la mare, în pandemie, și au văzut că lucrurile funcționează bine pe litoral, că s-au respectat măsurile de protecție și că nu s-au infectat în vacanță. De altfel, toată lumea a putut constata că în sezon, când oamenii au fost pe litoral, nu am asistat la o explozie a cazurilor de Covid-19, așa cum s-a întâmplat ulterior, în lunile de toamnă”, a declarat directorul general al Litoralulromanesc.ro, Ionuț Nedea.
Majoritatea celor care și-au rezervat deja vacanțe au achiziționat pachete mai scumpe
Turoperatorul a lansat două programe pentru rezervările de vacanțe: Înscrieri Timpurii – programul clasic, care are reducerile cele mai mari, dar sejururile trebuie achitate în avans, până la data de expirare a ofertei, și Înscrieri Timpurii Flexibil, care presupune doar plata unui avans și acela rambursabil până la 31 ianuarie sau 31 martie, după care plata diferenței se face cu 60 de zile înainte de data începerii sejurului.
„Așadar, riscul pe care și-l asumă turistul achitând în avans este foarte mic și poate anula la o dată la care are deja o perspectivă. Pentru ambele programe pot fi anulate sejururile în orice moment cu asigurare storno care include și riscul asociat infectării cu Covid-19, iar 20% dintre turiști și-au făcut deja aceste asigurări. Asigurarea storno cu acoperire Covid-19 poate fi făcută și ulterior achiziționării vacanței”, a mai spus Ionuț Nedea.
Turoperatorul se așteaptă în următoarele două luni la o intensificare a cererii, ținând cont că până la 1 noiembrie s-au lansat deja majoritatea ofertelor pentru anul viitor.
Be the first to comment