Ministrul elen al Turismului, Haris Theocharis, a anunțat recent, în cadrul Expoziției Internaționale de Turism ITB Berlin, că turismul grecesc se deschide pe 14 mai. Potrivit acestuia, va fi permis accesul celor care înaintea călătoriei fie au fost vaccinați, fie au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus sau vor prezenta un rezultat negativ al unui test pentru COVID-19 recent efectuat.
„Deschiderea turistică a Greciei constituie un semnal excelent pentru outgoing, această țară reprezentând de foarte mult timp una dintre principalele destinații turistice tradiționale ale României. Pe de altă parte, toate formele de turism se interconectează, inclusiv outgoing-ul și incoming-ul. O legătură între două țări poate asigura o circulație reciprocă a turiștilor. De câțiva ani și România a început să devină o destinație turistică interesantă pentru greci, țara noastră fiind complementară Greciei din multe puncte de vedere. Sper ca guvernanții români să ia un exemplu de la prietenii noștri greci și să aplice aceleași măsuri. Nu avem nimic de pierdut, dimpotrivă, doar de câștigat”, consideră vicepreședinte Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) Alin Burcea.
ANAT salută inițiativa Greciei și consideră că aceasta ar trebui să constituie un model pentru țara noastră. Și în România se pot crea protocoale specializate pentru fiecare activitate și pot fi instruiți mii de angajați, sub responsabilitatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în cooperare cu alte ministere și instituții de stat și cu reprezentanții sectorului privat. Ministrul elen al Turismului, Haris Theocharis, se va afla săptămâna viitoare în România, unde va avea o întrevedere cu omologul său român, Claudiu Năsui, iar ANAT își pune mari speranțe și are așteptări de la această întâlnire.
„România ar trebui să urmeze exemplul Greciei, prin acțiuni concrete, prin predictibilitate dar și prin promovare, care trebuie începută în forță de pe acum, pentru a avea asigurat un viitor bun pentru turismul de incoming. Doar astfel putem crea premisele relansării turismului. Turismul reprezintă o industrie de interes national, iar incoming-ul înseamnă export de servicii. Vorbim chiar de o formă de export simplă, nepoluantă – turiștii străini vin la noi în țară. Noi trebuie doar să ne promovăm eficient și să pregătim produsul turistic, nefiind nevoiți să transportăm nimic peste hotare, inclusiv resurse naturale. Din păcate, de multe ori statul român uită că exportul de servicii în general și incoming-ul în special reprezintă cea mai eficientă cale de a aduce bani în țară”, subliniază Dumitru Luca, președintele ANAT.
Be the first to comment