Ultima zi de duminică din luna martie a fost aleasă pentru trecerea la ora de vară. Astfel, pe 28 martie, ora 03.00 devine ora 04.00. În România, schimbarea orei a fost introdusă în anul 1932, dar ideea a fost suspendată în anul 1943. Din 1979, ea a fost reintrodusă.
CFR Călători informează că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 27/28 martie, la ora 03.00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03.00, care devine ora 04.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
Având în vedere că și în țările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeași zi de duminică, 28 martie, între stațiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
Be the first to comment