Consiliul Județean Cluj a aprobat noile regulamente de navigație pe lacurile Tarnița și Fântânele

Lacul Tarnița. FOTO CJ Cluj

Forul administrativ al județului Cluj a aprobat, în cadrul ședinței ordinare din data de 31 martie a.c., noile regulamente privind navigația pe lacurile Tarnița și Fântânele, inclusiv mecanismul de control al aplicării acestora și sancțiunile impuse pentru nerespectarea regulilor.

„La finalul unei proceduri extrem de transparente și în care toți cei interesați au putut formula propuneri, a rezultat o reglementare echilibrată, care protejează sursa de apă potabilă a Clujului și mediul înconjurător, permițând, totuși, desfășurarea de activități de agrement care nu poluează”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește lacul Tarnița, regulamentul delimitează trei zone de reglementare, din care, în două este complet interzisă navigația. În cea de-a treia, care cuprinde inclusiv zona de la „coada lacului”, după cum este cunoscută de turiști, este permisă navigația, însă doar cu ambarcațiuni care folosesc motoare electrice. În ceea ce privește amenzile, cele mai mari sunt cele pentru accesul cu mijloace care utilizează combustibili fosili, acestea fiind între 3.000 și 6.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoanele juridice.

Accesul cu ambarcațiuni care utilizează carburanți fosili este interzis, de asemenea, și în ceea ce privește lacul Fântânele, cu excepția celor deținute de autoritățile publice și care se află în misiune. La fel ca în cazul lacului Tarnița, este permisă navigația ambarcațiunilor de agrement și sportive propulsate exclusiv cu vâsle, vele, pedale și motoare electrice. Amenzile pentru nerespectarea prevederilor regulamentului sunt identice cu cele aplicate pe lacul Tarnița, constatarea și aplicarea contravențiilor fiind realizată de către angajați ai Consiliului Județean Cluj, desemnați de președintele forului administrativ județean.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*