Curtea Domnească din Târgoviște, restaurată în proporție de 60 la sută

Curtea Domnească din Târgoviște. FOTO CJ Dâmbovița

Aproximativ 60 la sută din amplele lucrări de restaurare și conservare ale Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din municipiul Târgoviște (CNMCD) au fost deja executate, a anunțat Consiliul Județean Dâmbovița.

Complexul Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște se află într-un vast proces de restaurare și conservare grație unui proiect implementat de CJ Dâmbovița din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.

Proiectul „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște” urmărește valorificarea durabilă, prin conservare și protejare, a celor patru obiective istorice: ruinele Bisericii Paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică „Sf. Vineri” și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul complexului.

„Prin acest proiect se vor reabilita ruinele Bisericii-Paraclis, Biserica Mare Adormirea Maicii Domnului, Biserica Sfânta Vineri și, nu în ultimul rând, Turnul Chindiei, un monument și obiectiv cultural, turistic, la nivel național – nu doar pentru județul Dâmbovița. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 20 de milioane de lei – finanțare europeană, iar cofinanțarea de 550.000 de lei este susținută de Consiliul Județean Dâmbovița. Termenul de finalizare a proiectului este iulie 2022. Sunt convins că proiectul se va finaliza înaintea termenului prevăzut, conform contractului, de 24 luni. Anul trecut, când a fost vârful pandemiei, am avut un număr semnificativ de vizitatori la Curtea Domnească. Sperăm ca, prin reabilitarea obiectivelor pe care le-am amintit, să avem o creștere a numărului de turiști și să promovăm patrimoniul cultural din județul Dâmbovița”, spune președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Până în prezent, la Turnul Chindiei a fost decopertată tencuiala interioară, iar în continuare se execută traseele pentru supraveghere video, urmând a fi executate și cele electrice. La partea superioară s-au curățat crenelurile, pentru a se vedea care sunt problemele și pentru a fi refăcute zonele afectate.

La Biserica Paraclis, se reface zidăria pe partea exterioară după ce, în prealabil, au fost desfăcute porțiunile macerate, grav afectate de umezeală, urmând a se lucra la coronamentul de piatră pentru partajarea lor.

În ceea ce privește lucrările realizate la Biserica Sfânta Vineri, în scurt timp se va termina de bătut șița; s-au desfăcut și s-au curățat zonele de zidărie deteriorate și se vor reface zonele cu integrare cromatică, biocidare și consolidare.

La Biserica Domnească, se lucrează la ultimele prinderi de șorțuri de la învelitoare, integrarea cromatică pe zonele de zidărie unde s-a intervenit, biocidare, iar în etapa următoare se va desface schela și se vor reface  trotuarele.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*