Ca urmare a expirării mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de Administrație al Societății Mamaia SA, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, întrunită în data de 25 martie, a hotărât numirea a trei noi membri pentru o perioadă de patru luni. Cei trei au fost selectați din baza de CV-uri primită ca urmare a apelului făcut de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) către asociațiile profesionale.
Astfel, noii membri numiți ai Consiliului de Administrație sunt:
- Mosoiu Georgiana-Narcisa care are o experiență managerială în domeniul hotelier de peste 10 ani, cunoscător al pieței locale (profil de expert în industrie și management), fost membru în consilii de administrație la companii listate la Bursă de Valori București.
- Nisan Derviș – având calificări în domeniul financiar, audit și control intern conducând propria firmă de audit, a lucrat în sectorul de turism și în domeniul bursier. Acesta își desfășoară activitatea în Constanța, ceea ce constituie un avantaj datorită cunoașterii pieței locale.
- Vindt Andrei Iosif Valentin – angajat MEAT care a condus pentru o perioadă de 2 ani societatea Olimp Estival SA Mangalia și care deține brevet de manager în activitatea de turism. Acesta este specializat în realizarea de studii de fezabilitate, profil necesar în evaluarea propunerilor de investiții pe care societatea le are în plan.
Membrii înlocuiți au fost Carmen Ursu, Marius Avram și Ionuț Constantinescu.
Potrivit MEAT, obiectivele aferente perioadei de mandat sunt cele specifice perioadei incluzând: asigurarea elaborării BVC pentru anul în curs, urmărirea procedurilor de închidere a exercițiului financiar 2020, respectiv a asigurării procesului de raportare financiară pentru anul 2020 și a raportărilor financiare semestriale aferente 2021, precum și promovarea unui proiect de modificare a actului constitutiv.
„Fiecare administrator va prezența la finalul mandatului un Raport de activitate privind modul de îndeplinire a responsabilităților și a gradului de îndeplinire a obiectivelor. Raportul va include și opinia administratorului în legătură cu posibilitățile de dezvoltare ale societății pe linii de afaceri, cu indicarea avantajului competitiv pe care societatea îl prezintă, respectiv opinia referitoare la necesitatea implementării unui plan de restructurare/ reorganizare”, au transmis reprezentanții MEAT.
Indemnizația brută fixă lunară a membrilor consiliului de administrație, stabilită prin Hotărârea AGOA din 04 ianuarie 2018 este de 3.070 de lei.
Societatea Mamaia SA este o companie deținută în proporție de 96,57 la sută de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al cărei obiect de activitate îl reprezintă administrarea activelor imobiliare și a obiectivelor turistice pe care le are în portofoliu. Are un număr de cinci angajați, iar în anul 2020 a înregistrat o cifră de afaceri estimată la 125.000 de lei, societatea fiind afectată de restricțiile impuse de pandemie, înregistrând pierderi din activitatea operațională.
Be the first to comment