Litoralulromanesc.ro: La fiecare mai puțin de un minut, un român rezervă o vacanță la Marea Neagră

Stațiunea Mamaia. FOTO Primăria Constanța

Cererile de sejururi pe litoralul românesc au crescut în ultimele două săptămâni cu peste 50 la sută față de aceeași perioadă din 2019, considerat cel mai bun an din istoria turismului autohton, anunță Litoralulromanesc.ro. Pe fondul relaxării restricțiilor determinate de pandemie, precum și datorită ofertelor lansate de operatorii din turism, românii se grăbesc să-și asigure sejurul din această vară pe litoral, astfel că la fiecare mai puțin de un minut se efectuează o rezervare.

„Mulți români aleg litoralul românesc și vara aceasta pentru a petrece principalul concediu din an pentru că se simt mult mai în siguranță. Criteriile care contează sunt proximitatea față de casă, accesibilitatea, precum și faptul că nu li se solicită un test PCR sau dovada vaccinării, obligatorii pentru călătoriile în străinătate. Iar din acest punct de vedere, credem că turismul intern în general va avea de câștigat în 2021. Am mai constatat faptul că, deși sunt turiști care adaugă în pachet și asigurarea cu acoperire Covid-19, numărul lor a scăzut în comparație cu lunile ianuarie-februarie, ceea ce înseamnă că mulți români au o abordare mai relaxată acum față de pandemie”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

În general, rezervările de vacanțe sunt pentru perioada iulie – august, motiv pentru care, în acest moment, deja sunt hoteluri care, pe anumite intervale din vârf de sezon, au grad de ocupare de 100 la sută. Pandemia a modificat și comportamentul de consum al turistului român: astfel, mulți se orientează mai ales spre hoteluri de 3 și 4 stele pentru a beneficia de servicii de calitate și pentru că se simt mai în siguranță din punct de vedere sanitar.

Valoarea medie a unui sejur rezervat în această perioadă este de 2.200 de lei, iar această creștere a cererii se datorează și faptului că prețurile au rămas la nivelul anului anterior sau chiar mai reduse în unele situații. Astfel, vara debutează cu tarife de sub 100 de lei pentru două persoane la un hotel de trei stele.

Durata medie a vacanței este de cinci nopți, dar există și turiști care aleg sejururi extinse, de două, chiar trei săptămâni. Stațiunile preferate anul acesta sunt și acelea în care s-au făcut investiții – fie de către autorități, așa cum este proiectul de extindere a plajelor din Mamaia, fie investiții private, așa cum sunt cele făcute de hotelieri în unități de cazare în Eforie Nord, Venus, Olimp, Jupiter etc.

„Aceste investiții transformă cu adevărat litoralul românesc și îi atrag la mare și pe românii care nu au mai fost în această destinație de mai bine de un deceniu. Ne dorim ca procesul să continue și să ajungem să ne comparăm cu stațiuni din vestul Europei, nu doar cu cele din țări învecinate”, adaugă Ionuț Nedea.

Reprezentanții Litoralulromanesc.ro consideră că în acest sezon estival numărul turiștilor care vor petrece un sejur la Marea Neagră va crește în comparație cu ultimii doi ani și speră că 2021 este anul relansării turismului intern în general și a turismului de litoral în special.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*