Consiliul Județean Tulcea a găzduit joi, 27 mai, o conferință dedicată informării publicului cu privire la disponibilitatea serviciilor mobile de voce și internet și riscurile de roaming involuntar în zona Deltei Dunării, organizată de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, președintele ANCOM, Vlad Stoica, directorul executiv ANCOM, Cristin Popa, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, primari și reprezentanți ai administrațiilor locale din Delta Dunării, precum și reprezentanți la vârf ai mai multor instituții și organizații nonprofit locale cu activități în domeniul protejării mediului sau a promovării turismului în Delta Dunării – Marian Tudor, director INCDDD, Ilie Petre, președinte ADI ITI „Delta Dunării”, Valentin Moldoveanu, manager FLAG „Delta Dunării“ și Cătălin Țibuleac, președintele AMDTDD.
În cadrul discuțiilor, a fost menționat faptul că potențialul turistic al unei zone poate fi influențat, printre altele, și de accesibilitatea serviciilor de telefonie și de internet, iar în ceea ce privește Delta Dunării acest aspect este cu atât mai important fiind vorba de zone extinse în mijlocul naturii și zone accesibile doar cu un număr restrâns de mijloace de transport. Împreună cu reprezentanții autorităților locale, ANCOM a analizat disponibilitatea serviciilor de comunicații în această zonă cu un excepțional potențial pentru România și instrumentele care pot fi utilizate pentru a crește gradul de conectivitate a acestei zone.
„Într-adevăr, aceasta este o problematică foarte importantă pentru noi și asta pentru că ține de specificul județului Tulcea. Și aici ați observat, probabil, că așezarea județului nostru, deși se află într-o zonă mirifică, nu este deloc simplă, acest lucru creându-ne probleme de tot felul de-a lungul timpului. De aceea, este de dorit să găsim soluții care să conducă la creșterea gradului de conectivitate, fiind un aspect important pentru turismul deltaic, dar și pentru locuitorii zonei. Aș vrea să aflăm astăzi care este viitorul și dacă există o speranță pentru noi ca peste un an sau doi să avem acoperire în comunicații pe tot teritoriul Deltei Dunării. Vă mulțumesc că ați ales județul Tulcea pentru a creiona o strategie în domeniu, aș putea să spun că are un caracter vital pentru noi, în sensul creării și menținerii unor standarde calitative ce țin de dezvoltarea sustenabilă a județului nostru”, a declarat, în deschiderea evenimentului, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Acoperirea cu servicii de comunicații în Delta Dunării
Oficialii ANCOM au adus la cunoștința celor prezenți că informațiile colectate și procesate de Autoritate în cadrul unor ample campanii de monitorizare și verificare a acoperirii cu semnal de voce mobilă derulate în ultimii ani sunt disponibile publicului larg prin intermediul unei platforme electronice de informare, www.aisemnal.ro, unde cei interesați pot vedea gradul de acoperire cu servicii mobile pentru întreaga țară.
„În cadrul campaniei de monitorizare derulată în anul 2020, ANCOM a efectuat măsurători şi pe toate traseele turistice din Delta Dunării care au arătat că zonele fără semnal de voce mobilă în zona Deltei Dunării sunt lacul Puiu și lacul Roșu. Zonele cu semnal la limita de sensibilitate sunt: Gârla Șontea, canalul Stipoc, Chilia Veche, lacul Câșla, gârla Somova, lacul Telincea, Chilia Veche, canalul Sulimanca, lacul Matița, canalul Rădăcinoasele, Chilia Veche, canalul Cardon, Periprava, golful Musura, Letea (Sfiștofca), canalul Sireasa, canalul Mila 35 și parțial Tulcea. De asemenea, ținând cont de localizarea Deltei Dunării în apropierea granițelor României, există riscul ca utilizatorii să intre în roaming involuntar, adică echipamentele utilizatorilor să se conecteze la rețeaua furnizorilor care operează în statele vecine – Moldova și Ucraina. În Delta Dunării, zonele cu risc de roaming involuntar se găsesc cu precădere în partea de nord, la granița cu Ucraina”, a punctat, referitor la situația din județul Tulcea, directorul executiv al ANCOM, Cristin Popa.
Soluții pentru extinderea de rețele de comunicații electronice
Potrivit președintelui ANCOM, Vlad Stoica, un instrument care înlesnește extinderea de rețele de comunicații electronice este Legea nr.159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice (Legea infrastructurii). Acest act normativ a fost conceput în special pentru a veni în sprijinul autorităților locale și al furnizorilor de rețele și servicii de comunicații electronice în vederea dezvoltării și extinderii rețelelor, a stabilirii unor condiții de acces permisive și rezonabile, a instalării propriu-zise a rețelelor și a încheierii facile a contractelor de acces (inclusiv pentru unitățile de învățământ).
Legea infrastructurii (Legea nr. 159/ 2016) creează cadrul propice pentru ca autoritățile locale să poată contribui la extinderea rețelelor de comunicații electronice în comunitățile de care sunt responsabile, prin oferirea operatorilor de comunicații a unor stimulente de ordin administrativ pentru a-i atrage să investească, dar și prin dezvoltarea de rețele de infrastructură prin proiecte de parteneriat public-privat.
Be the first to comment