GoNEXT TV: Adi Voican, proprietarul BIBI Touring: “Lărgirea plajelor pe litoralul românesc este o investiție fabuloasă, comparabilă ca impact cu realizarea autostrăzii către mare”

Adi Voican, proprietarul BIBI Touring. FOTO Paul Alexe

„Evadarea din lockdown” este infotrip-ul care aduce la malul mării, în această perioadă peste 100 de agenți de turism din întreaga țară, cei care vor vinde viitoarele vacanțe ale românilor pe litoralul românesc. Acțiunea este organizată de Adi Voican, propietarul BIBI Touring (agenție de turism specializată pentru vacanțe în România), care a fost invitat al jurnalistului Paul Alexe, în studioul GoNEXT TV.

În cadrul discuției, Adi Voican a explicat cum a afectat pandemia industria ospitalității și care a fost principala pierdere pe care turismul românesc a suferit-o în această perioadă. Evident, subiectul principal a fost reprezentat de modul în care litoralul românesc s-a pregătit să-și primească oaspeții, în condițiile în care cererea pentru vacanțe la malul mării a revenit la cote înalte, odată cu noile măsuri de relaxare a restricțiilor legate de pandemie.

Invitatul GoNEXT a mai explicat și de ce ar fi nerealist să existe așteptări mari cu privire la numărul turiștilor străini care vor veni, în această vară, pe litoralul românesc. De asemenea, Adi Voican a exprimat convingerea că, pentru a avea un management de succes, fiecare stațiune de pe litoral va trebui să-și individualizeze oferta (clubbing, familly, sport, balneo, etc.).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*