Raliul Clujului 2021 se va desfășura pe drumuri județene reabilitate de Consiliul Județean

DJ 107P. FOTO CJ Cluj

În calitate de partener în organizarea evenimentului automobilistic Raliul Clujului – ediția 2021, Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința tuturor celor  interesați faptul că la sfârșitul săptămânii viitoare vor avea ocazia să urmărească spectaculoasa întrecere sportivă pe patru roți la care și-au anunțat participarea cei mai valoroși și în formă piloți de raliuri ai momentului din România, și nu numai.

Competiția, care se va desfășura în perioada 24-26 septembrie a.c., constituie a 9-a etapă a Campionatului Național de Raliuri – Betano – 2021 și, de asemenea, etapă în Calendarul Sportiv European – FIA.

„Sunt ferm convins că și ediția din acest an va fi una de mare succes și se va desfășura în cele mai bune condiții, mai ales că toate traseele pe care se vor derula probele raliului, respectiv sectoarele de pe drumurile județene 107R, 103Z, 107P, 103K și 103L au beneficiat în cursul acestor ani de lucrări de întreținere cu asfaltare, carosabilul fiind într-o stare excelentă, precum și de lucrări de marcaje rutiere pentru asigurarea unei circulații în deplină siguranță”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Programul celor două zile de competiție și intervalele orare în care accesul rutier public este restricționat pe traseele pe care se vor desfășura probele din cadrul Raliului Clujului – ediția 2021 sunt următoarele:

  • sâmbătă, 25 septembrie, DJ 107R Făget – Sălicea, între km 8+800 și km 12+500 (sector închis circulației publice în intervalul orar 14.00 – 20.00);
  • sâmbătă, 25 septembrie, DJ 103Z (DJ 107R) Sălicea – Săliște, între km 0+000 și km 4+000 (sector închis circulației publice între intervalele orare 7.00 – 13.00 și 14.00 – 20.00);
  • duminică, 26 septembrie, DJ 107P Baraj Tarnița – Mărișel, între km 9+450 și km 33+100 (sector închis circulației între orele 7.30 și 15.30);
  • duminică, 26 septembrie, DJ 103K (DN 1) Căpușu Mare – Râșca, între km 9+435 și km 29+755 și DJ 103L între km 5+160 și km 8+000 (sectoare închise circulației publice în intervalul orar 8.00 – 16.00);

Startul festiv oficial al competiției va avea loc vineri, 24 septembrie, cu începere de la ora 19.00, pe esplanada dintre Stadionul Cluj Arena și Sala Polivalentă BT Arena.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*