Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a intervenit în seara zilei de vineri, 24 septembrie, în urma unui apel venit din partea Dispeceratului Național Salvamont, în ajutorul unei persoane, ce făcea parte dintr-un grup de patru turiști, aflați pe traseul Șaua Strunga – Podul cu Flori, care acuza stări de rău și vomă.
Echipa de patru salvatori, de la Baza montana Peștera, a ajuns la victimă în aproximativ 35 de minute, iar după evaluarea medicală, echipa de prim răspuns a constatat faptul că persoana care avea nevoie de ajutor medical era deshidratată și hipotermică, din cauza vântului puternic, precipitațiilor și temperaturii scăzute.
Toți cei patru turiști au fost transportați în condiții de siguranţă de către salvatorii montani la o unitate de cazare de la baza muntelui.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile și lăsării întunericului, acțiunea de salvare a durat trei ore și jumătate, timp în care victima împreuna cu grupul și bagajele acestora au fost transportate pedestru pe o zona de abrupt, pana la utilaje.
Be the first to comment