Cele mai importante organizații europene de turism solicită ridicarea restricțiilor de călătorie pentru titularii certificatului digital

Un document de poziție al ECTAA (Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor), organizație unde Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) este membru cu drepturi depline, și semnat împreună cu cele mai importante organizații europene din turism, susține necesitatea de a fi ridicate restricțiile de călătorie pentru titularii certificatului digital și de a deschide călătoriile internaționale pe aceeași bază – fără restricții pentru persoanele vaccinate, persoanele care și-au revenit din boală sau au un test C19 negativ. Se solicită, de asemenea, renunțarea la hărțile UE codificate pe culori și la Lista albă a UE.

Europa intră într-o etapă diferită în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19. 74% dintre adulții din Uniunea Europeană sunt acum complet vaccinați, iar eforturile de vaccinare sunt în desfășurare în întreaga Europă. În pofida răspândirii continue a virusului la nivel comunitar, impactul pandemiei asupra sănătății publice a fost controlat în UE.

Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) recunoaște acum că restricțiile de călătorie ale UE nu au avut un impact semnificativ asupra reducerii transmiterii virusului, internărilor sau deceselor și propune întreruperea utilizării indicatorilor combinați și a sistemului de coduri de culori din cauza valorii limitate pentru sănătatea publică și concentrarea pe promovarea vaccinării în rândul călătorilor.

Astfel, ECTAA, alături de celelalte organizații de turism europene, solicită eliminarea completă a acestui sistem cu coduri de culori și întreruperea restricțiilor de călătorie pentru toți titularii Certificatului digital COVID (DCC), indiferent de țara / zona lor de origine. Țările UE ar trebui, așadar, să se îndrepte spre o abordare bazată pe riscuri pentru fiecare călător individual, mai degrabă decât spre abordarea de la țară la țară care este utilizată în prezent.

Călătoriile internaționale ar trebui să fie posibile cu aceleași condiții ca și pentru călătoriile în interiorul UE: pe baza vaccinării, a recuperării sau a unui test COVID-19 negativ. Pe această bază, ECTAA solicită, de asemenea, statelor membre, să renunțe la utilizarea Listei albe a UE.

Liderii UE trebuie să se concentreze pe restabilirea călătoriilor aeriene internaționale cât mai repede posibil, bazându-se pe succesul Certificatului digital COVID (DCC). De la lansarea sa în iunie 2021, DCC a devenit rapid standardul global de facto, cu peste jumătate de miliard de certificate descărcate.

Organizațiile europene de turism solicită ca, împreună cu Comisia Europeană, statele membre să lucreze la un plan coordonat al UE de ieșire din pandemia COVID-19 pentru călătorii și turism. Acesta ar include o abordare armonizată pentru a restabili pe deplin libertatea de mișcare, recunoscând natura endemică a COVID-19 și înlocuind sistemele complexe de semafoare/culori; criterii comune privind momentul întreruperii utilizării formularelor de localizare a pasagerilor (PLF), precum și standardele de igienă într-o etapă ulterioară (măști de față, distanțare socială etc.).

Toate statele membre ar trebui să recunoască cele șapte vaccinuri aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru călătoriile internaționale, așa cum tocmai au făcut-o Statele Unite ale Americii. Certificarea de vaccin acceptată la frontieră ar trebui să fie acceptată și pentru a intra în structurile de cazare și alte spații de la destinație, acolo unde este necesar. Această măsură ar readuce coerența în spațiul Schengen și ar simplifica regulile de călătorie pentru călătorii din afara UE.

Organizațiile semnatare susțin ca DCC să devină baza unui standard global în certificatele digitale. Digitalizarea procedurilor de verificare este esențială. Verificările manuale DCC și PLF de către echipajele companiilor aeriene continuă să provoace complexitate și cozi lungi la aeroporturi și porturi. Situația ar putea deveni extrem de dificil de gestionat, deoarece volumele de trafic continuă să se redreseze deci numărul pasagerilor este în creștere. Prin urmare, ECTAA solicită guvernelor naționale să sprijine digitalizarea procesului de verificare prin furnizarea unui mesaj simplu „de acord să călătorească” (”okay to travel”) ca parte a procesului de check-in online.

Testele rapide antigen ar trebui acceptate sistematic ca o alternativă la testele PCR mai lente și mai costisitoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*