Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să se deplaseze în Iordania cu privire la existența unor riscuri, determinate de situația de securitate din zona Orientului Mijlociu.
Evoluțiile din regiune, influențate de conflictele din Siria și Irak, precum și de campania împotriva organizației teroriste DAESH, se constituie în potențiale amenințări la adresa situației de securitate din Iordania.
În ce privește situația internă de securitate, în principiu, autoritățile iordaniene întreprind demersuri susținute pentru asigurarea unui climat de stabilitate, dar, din cauza contextului regional amintit, se recomandă o conduită preventivă în contextul realizării unor deplasări pe teritoriul acestui stat.
Situația de securitate din capitala Amman nu prezintă riscuri majore, însă localități precum Irbid, Mafraq (situate în zona de nord, în proximitatea frontierei cu Siria), Zarqa (situată la 26 km de capitală) sau Maan (situată la sud) prezintă riscuri de securitate derivate, în special, din cauza unor amenințări de natură extremistă sau a unor elemente infracționale.
Chiar și în ce privește capitala, se recomandă evitarea zonelor de delimitare a Orașului Vechi, în special după rugăciunea de vineri și proximitatea taberelor de refugiați palestinieni.
Se recomandă precauție pentru deplasările către destinațiile turistice Petra și Wadi Rum, intens frecventate și de turiști români, fiind situate în partea de sud a regatului, în zona guvernoratului Maan, cunoscut pentru existența unor riscuri pe linie de securitate.
Pe de altă parte, starea precară a infrastructurii de transport auto, în special autostrada Amman – Aqaba, prezintă riscuri preponderent pe timpul nopții (din cauza carosabilului cu denivelări, gropilor, lipsei marcajelor, nerespectării regulilor de circulație, precum și a modului de condus neglijent al localnicilor etc.).
Se recomandă informarea constantă, din surse locale, în legătură cu situația de securitate și conformarea atentă la indicațiile forțelor de ordine iordaniene.
Legislația iordaniană sancționează cu deosebită asprime și celeritate consumul, posesia și traficul de substanțe stupefiante, indiferent de cantitate și de gradul de risc.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să acceseze paginile web: http://amman.mae.ro şi www.mae.ro, rubrica „Sfaturi de călătorie – Alerte de călătorie”, pentru informații actualizate.
Be the first to comment