Cele 24 de organizații care acoperă tot spectrul industriei ospitalității, reunite sub numele Alianța pentru Turism (APT), împreună cu CNS Cartfel Alfa, Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR) Constanța, Blocul Național Sindical (BNS), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET) salută decizia Guvernului de a reintroduce voucherele de vacanță pentru personalul plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2022, vitală atât pentru angajați, cât și pentru economia națională.
La finalul săptămânii trecute a avut loc o masă rotundă care a reunit toate organizațiile amintite. În urma acestei întruniri, au fost cristalizate mai multe concluzii și soluții.
- Toți partenerii proiectului au ajuns la concluzia că este esențial ca sistemul de vouchere de vacanță să continue de la 1 ianuarie 2022:
- acordarea obligatorie a voucherelor de vacanță personalului plătit din fonduri publice, în cuantum de 1.450 de lei/an/salariat;
- utilizarea voucherelor de vacanță exclusiv pe teritoriul României, la orice unitate turistică afiliată sistemului, în orice perioadă a anului;
- valabilitatea voucherelor de vacanță – un an de zile de la emitere;
- emiterea voucherelor de vacanță exclusiv pe suport electronic;
- menținerea facilităților fiscale pentru voucherele de vacanță acordate (deductibilitate și scutirea de la plata contribuțiilor sociale obligatorii în cuantum de 6 salarii minime).
Legiferarea ar trebui să vizeze o perioadă de minim 5 ani, cu alocarea anuală a sumelor de la bugetul de stat. O asemenea decizie, pe termen lung, va asigura continuitate și predictibilitate.
- Trebuie reținut că acordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din sectorul public a fost doar suspendată pentru 2021. Timpul rămas pentru adoptarea acordării voucherelor pentru anul 2022 este foarte limitat! Este absolut necesar ca reintroducerea voucherelor de vacanță pentru bugetari să fie reglementată rapid, până pe maxim 15 decembrie, pentru a fi cuprinsă în Bugetul pentru anul 2022.
- Din cauza presiunii timpului, toate organizațiile implicate își oferă sprijinul pentru redactarea legislației necesare precum și a modificărilor legislative necesare. Într-o scrisoare adresată Guvernului și noului ministru al Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, se solicită formarea unei echipe de lucru care să lucreze cu Guvernul din partea mediului privat și a celorlalte organizații sindicale și publice. O primă întâlnire între noul ministru și semnatarii prezentului comunicat va avea loc pe 2 decembrie, la sediul ministerului.
- Toate organizațiile implicate sunt de acord că programul poate să fie și mai eficient atât ca motivare a angajaților în general, cât și ca motivare a angajatorilor din sectorul privat, urmând ca în anul 2022 partenerii sociali să lucreze împreună pentru a identifica cele mai bune soluții de îmbunătățire a sistemului voucherelor de vacanță.
Toate organizațiile patronale, sindicale și publice implicate au invitat cu celeritate reprezentanții Guvernului și ai noului Minister pentru IMM și Turism la o masă rotundă pentru adoptarea voucherelor de vacanță într-o formă cât mai eficientă, cu speranța că noul Guvern, așa cum a promis, se va concentra pe susținerea și promovarea turismului românesc.
Be the first to comment