Meidan Butnaru, om de afaceri româno-israelian, s-a implicat, în ultimii ani, în mai multe domenii ale turismului românesc, precum ospitalitatea, atragerea de turiști străini (incoming), dar și transportul aerian. A adus, până la ora actuală, peste 200.000 de turiști israelieni, dar și din alte țări, în România. Meidan Butnaru dorește să sprijine și celelalte firme de turism care vor să facă incoming, deci care vor să atragă turiști străini în țara noastră și este deschis la orice colaborare în acest sens.
„Am, în prezent, discuții concrete cu sindicate mari, organizații și companii importante din Israel dar și din alte piețe țintă pentru a readuce turiștii în acest sezon estival. Turiștilor israelieni le place să călătorească, iar în acest an avem semnale că se va da drumul la călătorii. România este oricum una dintre destinațiile căutate de către israelieni. Astfel, circuitele clasice, orașele mari precum București, Cluj, Timișoara, Brașov, Valea Prahovei sau litoralul românesc în timpul sezonului de vară o să poată să-și recupereze o mare parte dintre turiștii tradiționali. Turismul intern este important, dar turismul de incoming aduce bani în țară, constituie export de servicii și este vital, mai ales în această perioadă încă grea, de criză. România are șanse să primească măcar din Israel, în acest an, mulți turiști. Turiștii israelieni cheltuiesc zilnic, în medie, în afara costurilor pachetului turistic, 100 de euro și sunt clienți ai restaurantelor și mall-urilor”, subliniază Meidan Butnaru.
La ora actuală, topul preferințelor turiștilor israelieni este condus de circuitele pe Valea Prahovei, urmate de city break București și sejururi pe litoralul românesc.
Omul de afaceri româno-israelian care, în 2013, a organizat primul program de city-break pentru București cu curse aeriene Tel Aviv – București și retur, consideră că în acest an sunt șanse ca piața israeliană să genereze pentru România volume mari, aproape ca înainte de 2020.
„Perspectiva este pozitivă, sperăm să recuperăm în câțiva ani ce am pierdut în 2020 și 2021, ani afectați enorm de pandemie”, adaugă Meidan Butnaru.
Meidan Butnaru consideră că România trebuie să se concentreze, în acest an, pe partea de incoming, și în mod special pe turiștii din Israel. Israelul s-a aflat constant pe primele locuri ca sursă de turiști pentru România, pentru 2018, 2019 și pentru primele două luni din 2020. Sunt esențiale participarea României la târgurile de turism din țările țintă și derularea de campanii de promovare a potențialului turistic.
Un turist israelian cheltuiește în România, pentru pachetul turistic, în medie, 580 de euro de persoană, plus încă 100 de euro pe zi pentru mâncare, cumpărături etc. Durata medie a unui sejur în România pentru un turist israelian este de cinci nopți. În concluzie, fiecare israelian cheltuiește în total aproximativ 1.100 de euro, suma totală generată de cei peste 230.000 de vizitatori israelieni care au ales țara noastră în 2019, ultimul an „normal”, fiind de peste 1,2 miliarde de lei, turiștii din această țară fiind pe locul 1 la cheltuieli în România.
Be the first to comment