Turiștii din Cluj Napoca și Oradea vor putea ajunge, la vară, pe litoralul românesc cu zboruri Blue Air

Aeronavă Blue Air. FOTO Facebook
Aeronavă Blue Air. FOTO Facebook

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța informează că, începând cu data de 20 iunie, se redeschid zborurile pe rutele Cluj Napoca – Constanța – Cluj Napoca, cu trei frecvențe/ săptămână, și Constanța – Oradea – Constanța, cu două frecvențe/ săptămână, curse operate de compania aeriană Blue Air.

„În urma eforturilor noastre continue pentru atragerea de zboruri noi pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și în urma discuțiilor purtate anual cu operatorii aerieni, astăzi comunicăm o veste bună pentru constănțeni și pentru viitorii turiști: redeschiderea celor 2 rute. Mulțumim Blue Air pentru parteneriatul îndelungat, iar noi purtăm în continuare discuții cu alți operatori aerieni pentru a deschide noi destinații interne și externe cu plecare de pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța”, a declarat directorul general al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța, Bogdan Ionuț Artagea.

Zborurile pe aceste rute se vor desfășura conform orarului de zbor, program ce poate fi accesat pe site-ul companiei aeriene, https://www.flyblueair.com/ro/ro/. Durata călătoriei este de o oră și cinci minute. Biletele sunt disponibile pe site-ul companiei aeriene și în agențiile de turism partenere.

„Suntem bucuroși să ne extindem în sezonul de vară 2022 cu două rute suplimentare din Constanța. Cluj Napoca și Oradea reprezintă piețe strategice pentru rețeaua Blue Air, iar lansarea serviciului aerian low cost către aceste două destinații din Constanța este o etapă importantă în strategia noastră de a deveni prima opțiune de transport aerian pentru constănțeni. Biletele sunt deja la vânzare pe www.flyblueair.com”, au transmis și reprezentanții Blue Air.

  • Constanta – Cluj,  orarul de zbor va fi în zilele de luni, miercuri si vineri cu plecare de la ora 19.30, sosire 20.35;
  • Cluj – Constanța, orarul de zbor va fi în zilele de luni, miercuri si vineri, cu plecare de la ora 14.45, sosire 15.50
  • Constanța – Oradea, orarul de zbor va fi in zilele de luni si vineri, cu plecare de la ora 16.20, sosire la 17,25;
  • Oradea – Constanța,  orarul de zbor va fi in zilele de luni si vineri, cu plecare de la ora 17,55, sosire la 19,00

Prețul unui bilet segment Cluj – Constanța este de 229,99 lei pentru data de 20 iunie 2022, iar al unui bilet Oradea – Constanța este de 153,99 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*