Ion Antonescu, fondatorul brandului Marshal Turism și proprietarul hotelului Marshal Garden din București, este un om de turism cu o experiență de 45 de ani în domeniu. Pasionat al culturii și istoriei, ghid de turism, a fost reprezentant al Ministerului Turismului în Israel, ministru secretar de stat pentru Integrare Europeană și Relații Internaționale în cadrul Ministerului Culturii și Cultelor și a sprijinit permanent marii actori români. Ion Antonescu propune o soluție extrem de eficientă care ar asigura dezvoltarea incoming-ului pentru România, deci atragerea cât mai multor turiști străini.
„Consider că putem promova România pe plan turistic și fără bani de la bugetul de stat. Anume, să invităm, în timp, 10.000 de agenți de turism din țările de unde ne vin sau de unde ne pot veni turiștii. Acest sistem este utilizat la scară largă, cu mare succes, la târguri internaționale de turism dar și cu alte ocazii de către Statele Unite ale Americii precum și de către alte țări vest europene. Practic, agenții de turism își achită doar transportul, iar la destinație li se oferă totul, la cele mai înalte standarde de calitate. Aici este nevoie de implicarea hotelierilor, a restaurantelor, a companiilor locale de transport și a organizatorilor de spectacole și evenimente”, subliniază specialistul Ion Antonescu.
El consideră că rolul statului este acela de a asigura facilități hotelierilor și celorlalte firme care sponsorizează primirea agenților de turism, cheltuielile urmând să fie deductibile, putând fi considerate drept publicitate. Firește, statul trebuie să aloce un buget anual de promovare turistică și să asigure participarea la târgurile internaționale de profil. Însă, mai ales turiștii care vin din SUA și din statele Europei Occidentale au cea mai mare încredere în agentul de turism, care are și rol de consultant. Așa cum fiecare are propriul medic sau avocat, la fel, fiecare potențial turist apelează la agentul său de turism.
„Dacă nu suntem promovați, ca țară, de către agențiile de turism din țările-țintă, dacă nu suntem incluși în cataloagele și ofertele lor, nu putem atrage un număr consistent de turiști. Degeaba văd potențialii noștri turiști reclame la televizor, pe canalele social media, în presă, dacă nu au la îndemână oferte atractive, create de agențiile de turism. Agențiile de turism din România precum și celelalte entități din turism au nevoie de parteneri profesioniști de pe piețele țintă”, declară Ion Antonescu.
Ani la rând, Ion Antonescu a participat la International POW WOW, cel mai mare târg de turism din Statele Unite, unde sunt invitați zeci de mii de agenți de turism și sute de jurnaliști. Organizatorii asigură absolut toate cheltuielile la fața locului. Deși aparent SUA nu are nevoie de promovare, acest eveniment deține un rol important în dezvoltarea țării ca destinație turistică. Agenții de turism s-au familiarizat cu produsul turistic american iar reprezentanții mass-media l-au promovat.
O altă promovare a incoming-ului constă, potrivit lui Ion Antonescu, în acordarea mai facilă a vizelor turistice pentru turiști de pe piețe emergente, precum China. De exemplu, turiștii chinezi sunt foarte bine primiți în țări din Europa occidentală precum Italia, Franța și Germania. O soluție ar fi ca România să nu le mai solicite viză dacă aceștia au deja viză Schengen sau pentru SUA, urmând ca viza să fie prezentată la graniță, la intrarea în țară.
Be the first to comment