O destinație nouă pentru turiștii craioveni: Amara Tour lansează în premieră din Craiova cursa charter către Monastir – Tunisia, începând cu data de 1 iunie 2022.
Cursele spre această destinație vor fi operate săptămânal de compania aeriană Hisky, cu o aeronavă AIRBUS A320 și capacitate de 180 de locuri, în fiecare zi de miercuri până la începutul lunii octombrie 2022. Toți cei care își vor achiziționa pachete turistice în perioada februarie – martie 2022 vor beneficia de oferte cu reduceri de până la 40 la sută, iar turiștii își pot rezerva deja vacanța în Tunisia, cu tarife începând de la 366 de euro/ persoană pentru un sejur de șapte nopți la un hotel de 4 stele cu regim de masa all inclusive, transport cu avionul, transferuri de la aeroport la hotel și retur și asistență turistică.
Programul zborurilor va fi următorul:
- H4 1593 12:45 / CRA (Craiova, România) – 13:00 / MIR (Monastir, Tunisia)
- H4 1594 07:30 / MIR (Monastir, Tunisia) – 11:45 / CRA (Craiova, România)
Cursa charter Monastir va aduce mai aproape Tunisia de Craiova. La puțin peste doua ore distanță, turiștii vor putea descoperi o destinație complexă, potrivită atât pentru familiile cu copii, care vor să se relaxeze la plajă, cât și pentru cei care vor să exploreze siturile arheologice parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, precum amfiteatrul roman El Jem, situl arheologic Carthage, medina din Tunis, orașul punic Keirouan, situl arheologic Dougga, ori să vadă cu ochii lor întinderile nesfârșite ale deșertului Sahara.
„Statisticile arată că turismul își va continua revenirea, în contextul în care din ce în ce mai mulți oameni doresc să călătorească, iar rezervările Early Booking sunt la aproximativ 70 la sută comparativ cu anul de referință anterior pandemiei. Suntem bucuroși să lansăm pachetele de vacanță din Craiova către o destinație turistică superbă – Tunisia, oferind astfel clienților noștri o experiență unică, confortabilă, la prețuri avantajoase. Un țărm ospitalier cu stațiuni moderne, întinse de-a lungul celor 1.200 km de plaje cu nisip fin, lângă orașe străvechi, festivaluri animate, o climă plăcută și prețuri moderate fac din Tunisia o destinație de vacanță pentru mai mult de șapte milioane de turiști în fiecare an. Amara Tour înseamnă peste 100.000 de clienți în ultimii patru ani, operând zboruri charter către Tunisia, Egipt, Turcia din Cluj-Napoca, Oradea, Târgu Mureș și Baia Mare. Planurile pentru sezonul turistic 2022 includ extinderea la nivel național a numărului de curse charter cu plecare din țară, din două noi orașe: Craiova și București”, spune directorul general Amara Tour, Haithem Souani.
Be the first to comment