Evenimentul caritabil „Împreună pentru fete și femei” va avea loc pe 9 martie, la Restaurantul Elisabeta (Bd. Elisabeta 45), sub forma unei prezentări de modă, organizat de Miss International România, Ada-Maria Ileana. Scopul este strângerea donațiilor pentru organizația Iele-Sânziene, iar jumătate din donații vor fi direcționate pentru sprijinul refugiaților ucraineni, prin Crucea Roșie Română.
Printre modele se vor număra și alte reprezentante ale României la concursuri internaționale de frumusețe, precum Miss Universe și Miss Supranational. 13 designeri români, talentați și apreciați în lumea modei, își vor prezenta ultimele colecții: de la ținute de zi, până la rochii și costume de gală. Câteva dintre piesele prezentate vor fi licitate și vor exista și alte oportunități de a dona. Donația minimă la intrare va fi de 50 RON.
Ada-Maria Ileana este Miss International România 2021/22 și urmează să ne reprezinte țara la cea de-a 60-a ediție a Miss International, în toamna anului 2022, în Japonia. Alături de Miss Universe, Miss World și Miss Earth, acest concurs este unul dintre cele mai mari patru concursuri internaționale de frumusețe. Ada are 24 de ani, este din București și este absolventă a Masteratului în Politici Publice, la prestigioasa University College London. De 5 ani, Ada lucrează ca profesor de limba engleză, certificat de Cambridge. Ada a mai reprezentat anterior România la două concursuri internaționale de frumusețe: Miss Tourism World 2018 (China) și Miss Tourism International 2018 (Malaezia), unde a și câștigat un titlu internațional.
Asociația Iele-Sânziene este o organizație non-profit, activă de la începutul anului 2020. Asociația susține fetele și femeile din România prin ateliere de educație menstruală și despre pubertate, proiecte de solidaritate feminină și advocacy pentru schimbări sistemice pe termen lung. Până în prezent Asociația Iele-Sânziene a sprijinit peste 360 de adolescente prin ateliere de educație menstruală și despre pubertate și a distribuit 300 de kit-uri cu produse contraceptive și produse de igienă prietenoase cu corpul și natura, în vederea diminuării sărăciei menstruale. Mai multe despre Asociația Iele-Sânziene aici: https://ielesanziene.org.
„Având în vedere conflictul din Ucraina, am decis, alături de Asociația Iele-Sânziene, să direcționăm jumătate din donațiile strânse efortului de ajutor al refugiaților ucraineni, prin Crucea Roșie Română”, precizează Ada-Maria Ileana.
Evenimentul va fi prezentat de către Dragoș Bistriceanu, jurnalist și absolvent al facultății de Științe Politice. De mai bine de 2 ani prezintă jurnale de știri și talk-show-uri. A intrat în televiziune dintr-o întâmplare și a ajuns să se îndrăgostească de acest domeniu.
Printre cei 13 designeri prezenți se numără nume importante din industria modei românești, precum Aryanna Karen, SABINNE, Muna, Casa de modă Dom Perri, Oh Kimono, Atelierul de creație CarmeR, Alin Dinică, Beatrice Lianda Dinu, Red Fashion Factory, Adelaida Design, Ana-Maria Vintilescu, Laura Caraman și Buticul Evei.
Printre modele profesioniste se numără și reprezentante ale României la concursuri importante de Miss: Carmina Olimpia Cotfas – Miss Universe România 2021, Andra Tache – Miss Supranational România 2022, Denisa Malacu – Miss Intercontinental România 2022 și Daniela Ștefan – Miss Globe România 2021.
Be the first to comment