Consiliul Județean Vrancea derulează proiectul „Consolidare, restaurare și punere în valoare Muzeul Vrancei – Clădirea Tribunalului Județean”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Lucrările la această clădire de patrimoniu emblematică pentru județul Vrancea, veche de peste 100 de ani, se apropie de final, clădirea urmând să găzduiască Muzeul Vrancei și să reprezinte un punct de atracție veritabil pentru vrânceni și pentru turiști.
„Suntem pe un șantier al Consiliului Județean Vrancea, este o lucrare care va desăvârși arhitectura județului Vrancea și care urmează să fie finalizată înainte de termen, astfel încât Muzeul Vrancei, prin valorile de patrimoniu pe care le are, să le putem expune la adevărata lor valoare. Așa cum înaintașii noștri au făcut posibil să aibă o clădire frumoasă, noi astăzi suntem în situația să conservăm ceea ce ne-au lăsat cei dinaintea noastră. Vrancea are viitor!”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Obiectivul general al proiectului constă în consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentului istoric Tribunalul Județean Vrancea, în vederea valorificării patrimoniului cultural local și a identității culturale, prin transformarea acestui imobil în Muzeul Vrancei și redarea acestuia către publicul vizitator.
Valoarea totală a proiectului este de peste 30 milioane de lei, din care asistența financiară nerambursabilă este de 20 milioane de lei, iar contribuția proprie a Consiliului Județean Vrancea este de aproximativ 10 milioane de lei.
Be the first to comment