AONATR asigură că turiștii din Delta Dunării nu vor avea de suferit în urma problemelor întâmpinate de Navrom Delta SA

Transportul de pasageri și bunuri în Delta Dunării va continua fără probleme, asigură AONATR

Președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Țibuleac, a primit asigurări de la Asociația Operatorilor Navelor de Agrement și Transport Rapid (AONATR) că turiștii din Delta Dunării nu vor avea de suferit dacă unul dintre transportatorii fluviali din Delta Dunării, va intra în incapacitate de lucru.

Astfel, într-un comunicat de presă remis de AONATR, reprezentanții asociației precizează că nici turiștii și nici comunitățile din Delta Dunării „nu vor fi afectați de situația creată de unul dintre mulții transportatorii fluviali din zonă”.

„Asociația Operatorilor Navelor de Agrement și Transport Rapid asigură că nimeni nu va rămâne pe drumuri și se vor asigura că atât turiștii, cât și localnicii, vor ajunge în siguranță la destinație. Ca de obicei, turiștii și localnicii vor putea apela la șalupele rapide, acestea având o capacitate de 12 persoane”, se arată în documentul citat.

În acesta se precizează că ambarcațiunile circulă din două în două ore pe zi, de exemplu Tulcea – Crișan – Sulina, Tulcea – Murighiol – Sf.Gheorghe , prima cursă fiind la ora 08.00, iar ultima la 18.00. Totodată, reprezentanții asociației susțin că aceste nave asigură majoritatea curselor din Delta Dunări și că, la nevoie, numărul lor poate fi suplimentat.

„În regim normal aceste societăți ce fac parte din Asociația Operatorilor Navelor de Agrement și Transport Rapid asigurau deplasarea a mai mult de 80 la sută dintre turiști și localnici. Pentru a nu crea disconfort pasagerilor, numărul ambarcațiunilor poate fi, la nevoie, suplimentat. Transportatorii au capacitatea de a duce și marfă către inima Deltei, astfel încât pensiunile și restaurantele să se aprovizioneze, iar turiștii să beneficieze de servicii și produse de calitate”, se mai spune în comunicatul AONATR.

Precizările asociației sunt făcute după ce conducerea societății Navrom Delta SA din Tulcea a anunțat că din cauza lipsei de fonduri va fi obligată ca începând de duminică, 26 iunie, să sisteze cursele către localitățile din Delta Dunării.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*