AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească, începe activitatea în iulie

AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească, începe activitatea în iulie. FOTO AirConnect

Peste 7.000 de zboruri au avut întârzieri sau au fost anulate, anul acesta, pe aeroportul Otopeni, potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București. Astfel de situații sunt tot mai întâlnite în ultimele luni, odată cu începerea sezonului vacanțelor, din cauza lipsei de personal și a problemelor cu rotația aeronavelor.

În acest context, pe piața din România, se lansează o nouă companie aeriană, ce va opera curse interne și zboruri tip charter. Prima aeronavă AirConnect a ajuns, joi, 7 iulie, pe Aeroportul Internațional București Băneasa.

„Poate nu întâmplător, AirConnect își face apariția într-un context dificil pentru piața aviatică din Europa, respectiv din România. Suntem o echipă de profesioniști, cu experiență relevantă în domeniul aviației și, cu siguranță, vom ajunge un jucător important în industrie. Mizăm pe servicii de calitate, la prețuri accesibile, pentru a deveni prima opțiune de călătorie a turiștilor, pe segmentul de zboruri regionale”, a declarat Tudor Constantinescu, Directorul General AirConnect.

Până la finalul lunii iulie, aeronava ATR 72-600 a AirConnect, cu o configurație de 68 de locuri, va începe să opereze zboruri charter către Grecia, Turcia, Bulgaria și Egipt. Compania are deja semnate contracte cu touroperatori precum Karpaten Turism, Dertour, Cocktail Holidays, AeroVacanțe.

Flota companiei se va mări, în august 2022, cu încă un ATR 72-600, iar anul viitor cu alte două aeronave. Din toamnă, AirConnect va lansa zborurile interne, ce vor conecta aeroporturile regionale cu hub-urile din proximitate. Primele orașe din România vizate sunt București, Oradea, Arad, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Sibiu și Baia Mare.

Fondatorii AirConnect au mizat pe aeronave ATR 72-600, pentru că reprezintă cea mai eficientă soluție regională din punct de vedere al consumului de combustibil, datorită structurii ușoare, vitezei optimizate și motorului conceput pentru sectoare scurte. Aceste caracteristici conduc la costuri de operare mai scăzute, dar și la diminuarea emisiilor de CO2. Aeronavele oferă un confort optim pasagerilor, cu un zgomot redus în interior, presiune plăcută în timpul zborului și o lățime de aproape 50 cm între cotiere.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*