Atenționare de călătorie în Grecia: precipitații abundente, grindină și vijelii

Atenţionare de călătorie în Grecia: fenomene meteo extreme

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau care intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie (EMY) a emis o avertizare de fenomene meteo extreme, care se vor înregistra până la data de 10 iulie , în special în regiunile din centrul și nordul Greciei.

Fenomenele meteorologice intense (precipitații abundente, căderi de grindină și vijelii, descărcări electrice, scăderi ale temperaturii cu 4-6 grade Celsius, sub limita normală a perioadei) se vor manifesta în nordul Mării Ionice, regiunile Epir, Macedonia, Tesalia, partea estică a Greciei continentale, insulele Evia, Sporade și cele din nordul Mării Egee. Sâmbătă, 9 iulie 2022, aria de răspândire va cuprinde întreg teritoriul Greciei continentale.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 și ale Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*