Deși se apropie sărbătorile de iarnă, turiștii se gândesc deja la vara lui 2023. Multe hoteluri au pregătit deja ofertele early booking, iar prețurile sunt mult sub cele din sezon.
“Față de anul trecut, numărul a crescut, pentru aceeași perioadă. Aceste reduceri îi atrag foarte mult pe oameni, mai ales pentru că vor plăti mai puțin la hoteluri scumpe. Cei care vor să plătească de acum, aleg hotelurile mai scumpe. Majoritatea aleg hotelurile all inclusive, unde beneficiază de mai multe facilități”, a spus Ștefan Necula, managerul agenției de turism Litoralul Românesc.
“Urmează să le lansăm săptămâna aceasta. Vom avea trei etape, cu trei reduceri diferite. Prima etapă se va încheia la finalul acestui an, a doua în martie, iar ultima la începutul lui aprilie. Etapele vor fi de 20, 15 și 10 la sută”, a spus Alina Tobă, reprezentanta unui hotel din Mamaia.
Cine îşi rezervă de acum pachetul, poate găsi o cameră în Eforie Nord cu mai puțin de 70 de lei pe noapte, la un hotel de două stele, sau cu 165 de lei la un hotel de trei stele, în Jupiter.
Hotelierii spun că şi-ar dori să păstreze tarifele la fel pentru sezonul următor, dar va fi aproape imposibil să nu crească preţurile cu cel puţin 10 procente, din cauza facturilor tot mai mari.
„Pentru perioada aceasta, reducerea este de până la 50 la sută. Prețurile sunt similare cu cele din 2022, majoritatea hotelierilor nu au modificat prețul în acest moment, tarifele fiind similare cu cele de anul trecut”, a declarat Ștefan Necula, managerul agenției de turism Litoralul Românesc.
Și vecinii bulgari anunță reduceri masive pentru anul viitor. Iar grecii, cu încă două luni de sezon în față, speră să-i atragă și în această toamnă pe oaspeți cu tarife mai mici cu până la 30%. În acest an, valoarea medie a unei vacanțe pe litoralul românesc a fost de 498 de euro pentru două persoane, iar durata medie a sejurului a fost de cinci nopți. Cei mai mulți turiști au venit din București, Prahova, Cluj, Iași și Brașov.
Ștefan Necula. FOTO Roxana Dumitrică
Hotelierii au pregătit primele oferte early booking. FOTO Roxana Dumitrică
Hotelierii au pregătit primele oferte early booking. FOTO Roxana Dumitrică
Hotelierii au pregătit primele oferte early booking. FOTO Mitică Raftu

Alina Tobă. FOTO Roxana Dumitrică

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Lucrătorii de securitate de pe Aeroportul Internațional Frankfurt intră în grevă în data de 15 Ianuarie. Această acțiune va afecta programul de zbor TAROM. Pasagerii programați pe cursele RO 302 și RO 306 cu plecare din …
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi. Tocmai de aceea oamenii se grăbesc să-și rezerve deja sejururi de neuitat în care să se bucure de frumusețea sărbătorilor în compania unei persoane dragi. Și ce …
Expoziția Comorile Cracoviei prezintă o poveste despre orașul – sediu al regilor polonezi, fostă capitală a țării, tezaur de opere de artă și suveniruri naționale, înscrise într-un ansamblu arhitectural unic. Expoziția, pregătită de Centrul Internațional …
Be the first to comment