Muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște își așteaptă vizitatorii, în perioada Crăciunului și a Anului Nou, cu un gând bun și bradul împodobit.
Astfel, programul de vizitare al muzeelor deschise în perioada 25 decembrie 2022 – 2 ianuarie 2023 este următorul:
Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanței”, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier „Gheorghe Petrașcu”, Expoziția „Metamorfozele unui loc al memoriei” și Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi vor fi deschise în intervalul orar 09.00 – 17.00;
Peștera Ialomiței va putea fi vizitată între orele 09.00 și 16.00.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze că, în urma protestelor din ultima perioadă, unele chiar degenerând în …
Un grup format din 21 de turiști, ce se aventurase pe un traseu impracticabil în condiții de iarnă, a fost salvat în urma unei intervenții comune a salvamontiștilor din Dâmbovița și Bușteni. Trei dintre tineri …
România era, până nu demult, aleasă ca destinație turistică de cetățenii ruși. Peste 2000 de vizitatori pe an vedea doar litoralul românesc. În prezent, cifrele au scăzut dramatic – mai puțin de 1000 de turiști …
Be the first to comment