Echipe mixte formate din președintele și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Cluj, angajați ai aparatului de specialitate din cadrul instituției, precum și rangeri din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo – Biroul Arii Protejate, au participat pe 10 mai la o acţiune complexă de voluntariat care a avut ca obiectiv principal ecologizarea Rezervaţiilor Naturale ,,Cheile Turzii” și „Cheile Turenilor”.
Desfășurată după mini-vacanța de 1 mai, când defileul a fost vizitat de nu mai puțin de 6.000 de turiști și alpiniști, acţiunea din Cheile Turzii a vizat, în special, igienizarea platoului și a traseului deschis turiştilor din rezervație, ca urmare a fluxului important de vizitatori din această perioadă. De asemenea, echipe mixte formate din reprezentanți ai Consiliului Județean și rangeri Salvamont au marcat câteva porțiuni din traseele cunoscute de cățărare (Traseul Triunghiul Galben și Punctul Roșu), respectiv au reabilitat poteca de vizitare din apropierea podului numărul patru.
În ceea ce privește acțiunea derulată în Cheile Turenilor, aceasta a vizat ecologizarea intrării în aria protejată desfășurată pe o suprafață de aproximativ 25 de ha, respectiv partea dintre localitatea Tureni, în amonte. De asemenea, au fost realizate activități de optimizare a potecii de vizitare, respectiv de curățare a vegetației, înlăturare a bolovanilor, etc.
Astfel, în cadrul acestor două activităţi de voluntariat desfăşurate simultan, au fost colectaţi zeci de saci cu diverse deşeuri nedegradabile, aceştia fiind transportaţi până la ieşirea din rezervaţii şi preluaţi ulterior de autospecialele unei firme specializate de salubritate.
Manifestarea s-a bucurat de un real succes în rândul conducerii şi al angajaţilor Consiliului Judeţean, acţiunea de ecologizare dorindu-se a fi o prefaţare a debutului sezonului cald, care începe oficial cu vacanța de Rusalii, când numărul turiştilor vizitatori va fi exponențial mai mare.
„Dincolo de satisfacţia în sine oferită de o zi minunată petrecută activ în natură şi pentru natură, ne bucurăm foarte mult de faptul că am reușit să sesizăm o creștere a gradului de civilizație a turiștilor care ajung la aceste obiective naturale de maximă atractivitate din județ. În acest moment, grație și activității deosebite depuse de rangerii Salvamont Cluj, Cheile Turzii și Turenilor sunt pe deplin ecologizate și pregătite pentru numărul mare de turiști preconizat pentru acest sezon de vizitare” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tișe.
Reamintim faptul că această acțiune de ecologizare organizată de SPJ Salvamont-Salvaspeo Cluj, serviciu public aflat sub autoritatea forului administrativ judeţean, este cea de-a doua, de acest fel, de la începutul acestui an. Prima dintre ele s-a desfășurat în data de 22 aprilie a.c., în Cheile Turzii, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, când peste 100 de iubitori de natură au reușit să adune circa 50 de saci cu deșeuri, majoritatea aduse de viiturile pârâului Hășdate odată cu topirea zăpezii, dar și lăsate de turiștii vizitatori pe perioada iernii 2017/2018. De asemenea, ca urmare a acestei prime ecologizări, în ultimele două săptămâni Cheile Turzii a înregistrat un record de vizitatori, nu mai puțin de 1.500 de adulți și copii deopotrivă vizitând acest obiectiv turistic de interes naţional, turiști care au lăsat în visteria Salvamont Cluj peste 36.000 lei, bani care sunt folosiți exclusiv în vederea conservării, în condiţii corespunzătoare, a acestei bogăţii naturale a judeţului Cluj.
Rezervaţiile Naturale ,,Cheile Turzii” și „Cheile Turenilor” sunt obiective turistice care oferă vizitatorilor lor modalitate deosebită de petrecere a timpului liber, admirând frumuseţile naturale în stare pură ce se pot întâlni la tot pasul. Astfel, turiștii pot să opteze în acest moment fie pentru o plimbare relaxantă în natură, fie pentru practicarea unor sporturi extreme care nu afectează microclimatul existent: alpinism, căţărare, parcugerea traseului via-ferrata, zbor cu parapanta, etc.
Be the first to comment