Începând din această vară se va putea ajunge mult mai ușor de la și spre Timișoara, Oradea, Cluj și Suceava în și dinspre Constanța, cu ajutorul unor curse aeriene nou-înființate în parteneriat cu Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”, operate de o companie românească. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, desfășurate la sediul Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța, la care au luat parte inclusiv președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, dar și Elena Tănase – Directorul Cancelariei Prefectului Constanței.
Zborurile sunt programate să înceapă de pe 22 iunie și, cel puțin în 2023, vor fi operate până la 17 septembrie. Reprezentanții companiei AirConnect, cea care va asigura zborurile, spun că vor să dezvolte, pe lângă segmentul de călători în scopuri turistice și pe cel de business. Prețurile pentru bilete încep de la 65 de euro și variază în funcție de perioada în care se rezervă.
„Din punct de vedere al distribuției biletelor, avem deja operaționale site-ul companiei, avem o aplicație mobilă dedicată pentru iOS și telefoanele smart care folosesc sistemul Google (n.red – Android), deci, în același timp, pe lângă canalele directe, folosim și canalele indirecte.
Practic, vă puteți adresa tuturor agențiilor de turism pentru rezervarea biletelor de avion, acestea dispun de un acces profesional la platforma noastră de rezervare; dar și agențiilor online. Suntem prezenți în principalele agenții online, la nivel european, iar în România sunte prezenți în absolut toate portalele de distribuție a biletelor de avionAdițional, am deschis de curând și accesul sistemelor globale de distribuție, deci contentul Air Connect se găsește și în sistemul Amadeus, urmând ca celelalte două sisteme globale să fie lansate în viitorul foarte apropiat.
Dispunem, în același timp și de o ofertă corporate, care este dedicată oamenilor de afaceri care călătoresc cu o frecvență crescută și care pot primi din partea noastră o ofertă personalizată prin care să cumpere un pachet de bilete cu anumite beneficii predefinite, la semnarea contractului”, dă asigurări directorul general AirConnect, Tudor Constantinescu.
Conform reprezentanților companiei aeriene și celor ai Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, pentru destinația Oradea va fi operat un zbor pe săptămână, duminica. Pentru Cluj vor fi două zboruri pe săptămână – joi și duminică, la fel și pentru Timișoara, în timp ce spre Suceava se va zbura o dată pe săptămână, joi.
AirConnect va pune la dispoziție pe rutele acestea avioane de tip Airbus ATR 72-600, un model care are indicii de poluare la jumătate față de un avion propulsat cu motoare jet de pe cursele marilor companii aeriene. O astfel de aeronavă dispune de o capacitate de 68 de locuri și este fabricată în 2014.
În măsura în care nou-introdusele rute aeriene se vor bucura de succes, directorul general AirConnect, Tudor Constantinescu preconizează o colaborare avantajoasă cu operatorii și agențiile de turism de pe litoral și din Deltă pentru a dezvolta și crește afluxul de turiști din aceste zone. În susținere la aceste afirmații și directorul aeroportului spune că instituția pe care o conduce va atrage în continuare companii aeriene pentru că sunt tarifele avantajoase.
„Avem speranța că lucrurile se vor întâmpla așa cum ne-a promis Tudor și sperăm și într-o dezvoltare a acestor curse. Sperăm să nu rămână doar aceste curse interne, să fie și altele și, bineînțeles, să dezvoltăm și rute externe, pe tipul de avion pe care compania îl deține. Pentru că nu putem să visăm Paris și să nu putem să ajungem la Paris.
Deci vom încerca pe destinații scurte, mediu-scurte – poate Atena sau Salonic. Vorbisem și pentru Chișinău, dar vedeți că se acutizează problemele de la graniță. Să nu uităm că aeroportul este un punct strategic, că are un rol mixt și este destul de dificil să ținem piept. Vom avea foarte multe investiții anul acesta, în jur de 100 de milioane de euro vom atrage până la sfârșitul anului acestuia, sperăm să ducem proiectele la bun sfârșit”, anunță directorul Aerportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, Bogdan Artagea.
Reprezentanții autorității județene spun că nu este suficientă doar o creștere a numărului de zboruri către și dinspre Constanța pentru a dezvolta turismul. Este nevoie și de investiții în infrastructură și personal calificat în turism în continuare.
„Interesul nostru, ca județ, este să atragem turiști, nu doar noi să fim privilegiați de aceste zboruri interne, dar cred că în acest fel vor exista puncte de escală și vor putea veni și turiștii străini, având posibilitatea să facă o scurtă escală. Știm cu toții problemele de infrastructură, știm și problemele din domeniul hotelier, lipsa forței de muncă specializate – pentru că hotelierii importă multă forță de muncă, avem și o mare lipsă de divertisment cu care să atragem turiștii, în schimb, toată Dobrogea are lucruri frumoase de văzut pentru turiștii străini”, afirmă directorul general CCINA Constanța, Ruxandra Serescu.
Președintele Consiliului Județean Constanța, liberalul Mihai Lupu, a lăudat inițiativa CCINA Constanța și a salutat demersul companiei AirConnect de a se orienta spre Constanța, o zonă turistică de larg interes, dar care duce lipsă de facilități moderne de transport care să vină în sprijinul celor care doresc să își petreacă vacanțele pe litoral.
„Sigur că n-am făcut suficient și în continuare nu facem suficient pentru ca acest mod de trasport în România să fie mai eficient și să fie în special dedicat cetățenilor. Această inițiativă privată vine să completeze ceea ce nu am putut noi, autoritățile locale și centrale să facem”, a punctat Mihai Lupu.
Șeful CJC a continuat subliniind deficiențele de comunicare existente de foarte mult timp între autoritățile publice din județul Constanța și mediul de afaceri pentru dezvoltarea facilităților care să vină în sprijinul activităților de turism. Mihai Lupu vede în noul grafic de rute aeriene de pe „Mihail Kogălniceanu” o oportunitate, un punct zero pe care autoritățile îl au pentru a îmbunătăți relația cu mediul de afaceri în folosul dezvoltării economiei județului, cu miză preponderentă pe piața de turism.
Și asta nu e tot. Orașul Constanța pare că s-a transformat din oraș turistic într-un permanent șantier. Nici nu e de mirare că Primăria a decis să nu participe la Târgul de Turism al României recent organizat în Capitală. Ba mai mult, primarul Constanței, a anunțat că anul viitor vor începe ample lucrări ce vizează o altă arteră deosebit de importantă a orașului, bulevardul Mamaia, ruta care face legătura cu stațiunea omonimă.
„Anul viitor vom începe și bulevardul Mamaia. (…) În momentul acesta suntem aproape gata cu proiectul tehnic, nu fac licitația de execuție cu clauză suspensivă pentru că este posibil să ne schimbe standardul DNSH, adică să ne oblige să folosim numai materiale care sunt prietenoase cu mediul și atunci nu risc să fac licitația. Dar cum obținem finanțarea, fac licitația de execuție, deci să vă așteptați ca anul viitor să fie și Mamaia demolată. Este vorba de bulevardul Mamaia”, a specificat primarul, în speranța deșartă că va mai ameliora mâhnirea constănțenilor.
Însă Dobrogea nu se rezumă doar la Constanța. Regiunea din care și județul nostru face parte încă are de oferit o mulțime de atracții deosebite, pe care turiștii din vestul, și nordul țării sunt așteptați să le descopere, în special acum, când noul grafic de zboruri îi aduce mai aproape de destinații precum Delta Dunării. Mai mult decât atât, reprezentanții AirConnect spun că, în funcție de evoluția fluxului de turiști pe rutele noi, ar putea să crească frecvența zborurilor și poate chiar și a destinațiilor.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment