FOTO VIDEO Grecii promovează, în exclusivitate, la Constanța, una dintre cele mai inedite destinații turistice: Epir – „cel mai mic continent al lumii”

Peisaj din Epir, Grecia. FOTO Destinația Epir

Grecii îi spun „cel mai mic continent al lumii”, însă, în realitate, regiunea Epir din Grecia este o zonă turistică deosebit de complexă, care reunește două destinații adorate de orice turist: marea și muntele, un lux turistic de care se bucură, în mare parte, doar statele cu ieșire la Marea Mediterană, așa cum este și Grecia. Aici, doritorii pot avea parte de modalități de petrecere a vacanței dintre cele mai diverse: pot face drumeții pe munte, la pas sau cu bicicleta, pot simți gustul adrenalinei în curse de rafting sau se pot plimba pe pârtii cu snowmobilul, asta dacă nu vor doar să se relaxeze la ski, fiindcă Epirul nu duce lipsă nici de plaje cu nisip care mărginesc una dintre cele mai limpezi ape de scăldat din lume, aceea a Mării Ionice, dar nici de stațiuni montane cu toate facilitățile de agrement la care te poți gândi.

Însă pe lângă flerul excelent de a-și promova stațiunile litorale sau montane ori produsele locale, grecii mai dispun și de o inteligență aparte a ospitalității. Iscusita artă a negustoriei care l-a făcut cunoscut și apreciat în antichitate, a rămas impregnată în gena poporului grec. Fie că vor să îți vândă banalul ulei de măsline, mezeluri, brânzeturi homemade sau servicii turistice de cea mai înaltă calitate, antreprenorii greci au buzele unse nectarul zeilor. În același timp, te copleșesc cu autenticitatea amabilității lor, dar și cu pasiunea cu care cred în calitatea de neîntrecut a oricărui produs ieșit din mâinile lor. O lecție de marketing turistic pe care industria ospitalității din România încă mai are să și-o însușească în profunzime.

Conducătorul delegației din Epir, guvernatorul regiunii, Alexandros Kahrimanis, este un bun prieten al României și, în special al Constanței, de care îl leagă vechi prietenii în sânul comunităților elene și aromâne.

„Am ales Constanța ca unic oraș din România pentru a ne promova fiindcă acest oraș are legături foarte vechi și foarte solide cu Grecia. Să nu uităm că grecii au înființat aici o veche colonie, primul așezământ al Constanței. Un alt motiv este că, mulți din Epir, din rațiuni comerciale sau aflați în căutarea unei vieți mai bune, s-au stabilit aici, în regiunea Constanței”, a precizat guvernatorul elen pentru GoNEXT.

Celor care ajung pentru a-și petrece vacanța în Epir, guvernatorul le recomandă o serie de repere de neratat:

„În primul rând este litoralul nostru, care este foarte frumos, este orașul Sivota, Parga, Preveza, Igoumenitsa – un litoral de mare calitate și, bineînțeles, sunt și munții noștri. Și un alt fapt interesant, orașul Ioannina este la o distanță de 30 de minute – dacă vrei să mergi munte, 30 de minute, dacă vrei să mergi la plajă, tot 30 de minute. Și mai avem și toate produsele noastre locale care sunt de foarte bună calitate”, menționează Alexandros Kahrimanis.

De altfel, mare parte din tactica de promovare pe care epiroții au pus accent în prezentarea turistică adusă la Constanța a fost reprezentată tocmai aceste remarcabile produse tradiționale locale, de la vinuri, la miere de diverse sortimente, cum ar fi mierea de brad, mierea de stejar, alături de mierea de portocal și cea de lavandă, până la ierburi aromatice și uleiuri esențiale. De asemenea, localnicii din Epir fac mezeluri interesante, dulceață de bună calitate, iar în zonă se fabrică și produse cosmetice și farmaceutice din lapte de măgăriță. Astfel de produse, realizate local, se regăsesc și în hotelurile din stațiunile Epirului.

Panaiotis Papanikos vorbește fluent limba română fiindcă, la finalul anilor ’70, început al anilor ’80, a studiat inginerie geologică și geofizică, la București. Deși acum și-a schimbat profesia și face afaceri cu ulei de măsline cu efect terapeutic, a continuat să vină în România, în special în stațiunile de pe Valea Prahovei, la ski.

„Acum mă ocup de 10-14 ani numai cu ulei. Producem un ulei special, organic, în primul rând, cu health claim – asta înseamnă că este un fel de medicament pentru inimă, fiindcă are un conținut înalt de polifenoli, aceștia reprezentând un antioxidant puternic pentru inimă – e ca un medicament; în Belgia și în Olanda îl vindem în farmacii ca medicament. Puteți bea în fiecare zi un păhărel din acesta mic de ulei și să luați o pilulă de ibuprofen, are aceeași compoziție chimică”, explică producătorul elen de ulei de măsline cu efect terapeutic.

De orașul Constanța și de litoralul românesc, Panaiotis Papanikos își amintește cu mare plăcere din anii studenției, când obișnuia să petreacă în stațiunile de la noi alături de colegii săi.

„Constanța este un oraș mare și frumos și vechi. Există mulți greci aici, după cum am înțeles. Noi veneam în fiecare an prin foaia de drum pe care ne-o dădeau de la facultate, veneam ori la Mamaia ori la Neptun, la Mangalia, la 1 Mai, știți că era o sărbătoare mare, iar atunci era puțin altfel, era puțin mai greu, dar era frumos pentru studenți, cel puțin”, rememorează grecul, care mai spune că ar recomanda oricând, oricui, cu drag România.

În colțul diametral opus al spațiului de prezentare amenajat de echipa de promovare a destinației Epir în sala de festivități de la Noblesse, din stațiunea Mamaia, a întâlnit standul unei complex turistic de cinci stele, care, de asemenea aspiră să atragă cât mai mulți turiști din România.

„Eu reprezint un hotel de cinci stele din Sivota, Sivota Diamond Spa Resort. Hotelul a fost înființat în 2010, avem 82 de camere, incluzând apartamente, suite de apartemente și camere cu piscină privată – noi reprezentăm turismul luxury. Românii ar trebui să facă cunoștință cu Epirul, ar trebui să afle care sunt facilitățile pe care le punem la dispoziție. Hotelul nostru dispune de două restaurante, unul a la carte și unul de tip bufet. Mai avem un departament spa, locuri de joacă special amenajate pentru copii, iar turiștii se pot bucura și de multe tipuri de excursii și drumeții în zonă. Hotelul nostru este deschis pe durata sezonului, din mai până în oactombrie și putem acomoda atât turism de tip individual, cât și de grup”, relatează, pentru GoNEXT, Elli Kempaptsidou, Room Division Manager al Sivota Diamond Spa Resort din Epir.

De altfel, ca multe alte destinații turistice din Grecia și Epirul are perioadele sale în care poate satisface gusturile și preferințele diversificate ale tipurilor de turiști. De exemplu, pentru cei aflați în căutarea unei destinații de vacanță care să le ofere o experiență efervescentă, se recomandă vizitarea stațiunilor din Epir în miezul verii, în lunile iulie și august, când totul devine extraordinar de animat. Pentru cei care caută relaxare și un loc un să se descarce de stres și să încarce cu energie pozitivă, ideal ar fi să își rezerve concediul pentru lunile iunie sau septembrie.

Un fapt inedit ar fi acela că, în luna decembrie, Epirul, cu arhitectura sa tipic mediteraneană, cu poduri din piatră și case văruite în alb, se transformă într-un tărâm de basm cum rar poate fi întâlnit în alte locuri.

Prezent la evenimentul organizat de delegația elenă din Epir a fost și primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

„Am fost invitat și am răspuns invitației. Uitați, guvernatorul regiunii Epir din Grecia, însoțit de reprezentanți ai regiunii și de oameni de afaceri vin, așa cum spuneați, să se promoveze turistic. Au văzut că Grecia pentru turiștii români este o destinație favorită și ar dori ca tot mai mulți să meargă acolo, în Epir. Dumnealui este și aromân, din câte am înțeles, aici noi avem o comunitate aromână bine închegată, deci și sentimental suntem uniți de ei. Sigur, este un lucru foarte bun, cred că asta trebuie să facem și noi”, a punctat edilul șef al Constanței.

Însă nădejdea primarului este pusă în organizația de management al destinației Mamaia Constanța, actualmente o formă fără fond în promovarea, atât de necesară, a turismului în cea mai importantă stațiune și în cel mai mare oraș românesc de la Marea Neagră.

„Nădăjduiesc că organizația de management al destinației turistice Mamaia – Constanța, care, iacătă, s-a înființat și trebuie să intre în forță, să producă astfel de evenimente pentru că, să fim serioși, ca să avem turiști, trebuie să ne promovăm destinația turistică. Eu cred că de anul acesta ar trebui să se întâmple lucrul acesta, eu aștept de la organizația de management al destinației turistice Mamaia Constanța – unde și noi, ca municipalitate – suntem acționari, cu 50%, aștept să văd care este stragia lor de dezvoltare și care este planul operațional, ce vor să facă, dar cu siguranță, în lista lor de priorități trebuie să fie și astfel de evenimente de promovare a turismului așa cum fac cei din Epir, aici, în Constanța”, a subliniat primarul.

Printre cei care au salutat venirea delegației elene de promovare a destinației turistice Epir, la Constanța, a fost și prefectul județului, Silviu Coșa.

„Orice ține de o relație economică în contextul actual este binevenit. Din punctul meu de vedere, este un semnal bun că putem dezvolta o relație mai strânsă cu o provincie a Greciei și, așa cum am precizat și anterior, aștept cu nerăbdare ca și o delegație a României sau a Constanței să fie prezentă în Grecia, astfel încât și locuitorii Epirului să poată lua contact cu produsele și cu serviciile și cu ceea ce România poate oferi Greciei”.

Făcând o comparație între strategia și tacticile de promovare ale unui stat cum este Grecia și cele ale Constanței cu precădere, prefectul Silviu Coșa este de părere că a venit vremea să întâmpinăm noi abordări în promovarea turismului autohton, abordări care însă întârzie nepermis de mult în a-și face simțită prezența. Ca și în cazul primarului Vergil Chițac, și reprezentantul Guvernului în teritoriu își pune întreaga năzuință în ceea ce poate realiza nou-înființata organizație de management al destinației Mamaia – Constanța. Spunem „poate realiza”, deoarece, la prima impresie lăsată până acum, organizația a pornit la drum cu stângul și încă dă dovadă de lipsă acută de viziune în domeniul managementului de calitate.

„Într-adevăr, Constanța și nu numai Constanța, Dobrogea, în general, are multe de oferit. Am trecut peste o perioadă foarte dificilă, aceea a pandemiei, care totuși a reușit să ne arate că în Constanța turismul se bucură de o oarecare stabilitate, pentru că numărul de turiști nu a scăzut atât de dramatic cum s-a întâmplat în alte țări. Bineînțeles, acum direcțiile de dezvoltare trebuie să fie cu totul altele, orientarea către exterior trebuie să fie mult mai pregnantă și tocmai de aceea mă bucur și salut faptul că la nivelul municipalității s-a constituit acea organizație de management a destinației (OMD), au început să aibă loc discuțiile pentru OMD-ul județean, urmând ca, în final, în concordanță cu solicitările Planului Național de Reconstrucție și Reziliență să se constituie și acel OMD regional, prin intermediul căruia întreaga regiune Dobrogea să se promoveze ca un produs turistic complet”, afirmă prefectul Silviu Coșa.

Decizia de a promova Epirul la Constanța a fost luată relativ din scurt, spun membrii delegației elene. Guvernatorul le-a pus la dispoziție doar 20 de zile să se pregătească pentru a aduce în România mostra ideală a ceea ce înseamnă, în esență, experiența turistică în Epir. Și, putem spune, grecii s-au achitat cu succes de sarcină și au adus la Tomis, prin miros și gust, tot ce are mai bun de oferit regiunea lor de baștină. Numai anul trecut, circa un milion de români – un număr record – au ales să-și petreacă vacanțele în partea continentală și în insulele grecești.

Despre evenimentul desfășurat în stațiunea Mamaia s-a exprimat și șefa Camerei de Comerț, Industrie, Agricultură și Navigație din Constanța, Ruxandra Serescu. Aceasta a apreciat aportul pe care acest tip de evenimente îl are pentru dezvoltarea solidă a cooperării între mediul de afaceri din România și cel din Republica Elenă. Serescu și-a mai exprimat, de asemenea, dorința ca, pe viitor, cu sprijinul autorităților locale și județene și Constanța să poată organiza standuri de promovare itinerante care să facă popasuri în state europene.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*