După finalizarea procedurii de închiriere a suprafețelor de plajă derulate de Administrația Națională „Apele Române” în baza Ordonanței nr. 8 /2023, nivelul total al chiriei stabilit în urma licitației se ridică la peste 50 % față de valoarea totală de pornire. Totodată, 81% din subsectoarele intrate în procedura de licitație publică au fost adjudecate.
Potrivit prevederilor legislative, 50% din suma încasată va reprezenta venit la bugetul de stat, iar diferența de 50% se va utiliza pentru investiții destinate dezvoltării infrastructurii de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre.
Administrația Națională “Apele Române” (ANAR) va relua în perioada imediat următoare procedura de închiriere pentru subsectoarele care nu au fost atribuite, precum și pentru cele care au fost eliberate ulterior.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cadrul Galei Romanian Hospitality Awards, cel mai ambițios proiect de recunoaștere a excelenței în ospitalitatea românească, ce s-a desfășurat azi la Stejarii Country Club, Dragoș Anastasiu a obținut premiul cel mare. Hospitality Culture Institute a …
Uber lansează serviciul UberX Saver în Constanța și Iași, o nouă categorie de călătorii disponibilă în intervalele de timp cu cerere scăzută, la prețuri mai mici decât prin opțiunea UberX. Gândit ca un proiect pilot, …
Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Călățele, Centrul de Informare Turistică din Călățele și Asociația „De …
Be the first to comment