Cererea tot mai mare pentru vacanțele în regim all inclusive, care a crescut de la an la an, îi determină pe unii hotelieri de pe litoralul românesc să facă investiții și să-și transforme unitățile de cazare în spații care pot oferi astfel de servicii.
Prin urmare, în această vară numărul total al locurilor all inclusive în hotelurile de la Marea Neagră va ajunge la 18.500, ceea ce reprezintă o creștere cu 5.000 de locuri a capacității de cazare în sistem all inclusive în comparație cu anul 2019, arată datele prezentate de Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe această nișă de vacanțe atât ca cifră de afaceri, cât și ca volum de turiști.
În sezonul estival 2023, un număr de 38 de unități își vor aștepta turiștii cu servicii all inclusive, cumulând un total de 18.500 de locuri de cazare, în condițiile în care încă patru hoteluri trec în regim all inclusive, respectiv: Oltenia By Complex Steaua de Mare – patru stele în Neptun-Olimp, Vox Maris – patru stele în Costinești, Hotel Edmond – trei stele și Hotel Cosmos – două stele în Eforie Sud. În comparație cu 2019, anul considerat a fi cel mai bun din istoria turismului autohton, când pe litoralul românesc erau 29 de hoteluri all inclusive, cu un total de aproximativ 13.500 de locuri de cazare, se constată o creștere cu 5.000 de locuri a spațiilor de cazare în regim all inclusive.
Distribuite pe stațiuni, cele mai multe unități all inclusive se găsesc în acest moment în Jupiter (9 hoteluri), stațiune urmată de Mamaia și Neptun-Olimp cu câte 7 hoteluri. Câte 3 hoteluri all inclusive se află în Mamaia Nord, Eforie Nord și Venus. În Eforie Sud și Saturn, sunt câte 2 hoteluri all inclusive, iar în Costinești și Mangalia – câte 1 hotel.
În ceea ce privește gradul de clasificare, cele mai multe unități de cazare care oferă servicii all inclusive, respectiv 19 hoteluri, sunt de patru stele. Un număr de 16 hoteluri de trei stele acomodează turiști în regim all inclusive. Un singur hotel de două stele este all inclusive și două structuri clasificate la cinci stele.
Din totalul de 38 de hoteluri, o unitate de cazare de patru stele din stațiunea Saturn oferă servicii ultra all inclusive, ceea ce presupune în plus față de sistemul clasic all inclusive o ofertă mai diversificată la băuturi, mai multe gustări între mese într-un interval orar mai mare, late breakfast, live cooking.
„Începând cu anii 2.000 au apărut și pe litoralul românesc primele hoteluri care ofereau servicii all inclusive, iar acest produs s-a dezvoltat tot mai mult de la un an la altul ca urmare a cererii ridicate venite din partea turiștilor. Practic, constatăm că în acest moment hotelurile cele mai solicitate și ale căror locuri sunt primele epuizate sunt acelea care oferă servicii all inclusive. Tocmai din acest punct de vedere, sunt convins că mai există loc de creștere pe piață și că vom asista la transformarea și altor unități în hoteluri all inclusive”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Pentru sezonul estival 2023, o vacanță all inclusive pe litoralul românesc costă de la 379 de lei/ camera dublă/ noapte, la un hotel de trei stele din Eforie Nord. În general, turiștii care optează pentru pachete all inclusive beneficiază de trei mese pe zi în sistem bufet suedez, gustări între mese, băuturi pe toată durata zilei (răcoritoare, bere, vin) la restaurant, la barul de pe plajă și la piscină (acolo unde e cazul), acces la piscină, acces la plajă, locuri de joacă pentru copii în spații deschise și închise, spectacole pentru adulți și copii, produse din minibarul din cameră alimentat zilnic.
Be the first to comment