Și cum altfel decât cu filme de colecție ne-am putea prezenta la ceas aniversar, când se împlinesc 635 de când un document de la curtea lui Mircea cel Bătrân amintea locul? Și unde altundeva decât în parcul ce poartă numele marelui voievod?
Vineri, 19 mai, ora 21.15: Imposibila Iubire
Scenariul și regia: Constantin Vaeni; (după romanul Intrusul de Marin Preda)
Cu: Șerban Ionescu, Amza Pelea, Irina Petrescu, Tora Vasilescu
Când a apărut în librăriile din România, romanul Intrusul de Marin Preda a stârnit uimire între cititori, fiindcă nu „corespundea” imperativelor ideologice ale regimului și era, deci, uimitor că volumul văzuse totuși lumina tiparului. „Minunea” s-a produs probabil fiindcă anul 1968 a fost un fel de apogeu al relativei și scurtei liberalizări din perioada comunistă, dar și pentru că acțiunea era plasată în vremea cea mai întunecată a regimului, sfârșitul anilor ’50 dejiști, de care recent-alesul Ceaușescu dorea să se delimiteze.
În 1983, când situația (re)devenise irespirabilă în România, Constantin Vaeni alege tocmai acest roman „neconform” normelor ideologice, pentru a-l ecraniza. Așa intră în cinematografia română, constructorii de oraș care nu debitează lozinci, construiesc cam haotic și nu sunt „luminați” de tovarăși trimiși de la centru.
Realismul din romanul lui Marin Preda infuzează și pelicula cinematografică – personajele sunt vii, vorbesc pe limba lor, nu pe cea a partidului, își trăiesc viața lor, nu pe cea trasată de regim. Sunt oameni, nu „oamenii noi” ai regimului. Și tocmai de aceea, atunci când tragedia îl lovește, personajul principal se vede părăsit de ceilalți, nu susținut tovărășește. Este un intrus.
La timpul ei, cartea s-a dovedit un gest de respect a propriei creații, din partea autorului, așa cum și filmul nu se va înscrie, și el la timpul său, pe linia epopeilor de construcţii socialiste, ca majoritatea celorlalte. Și aceasta, fără ca cei doi autori, de roman și de film, să fi fost disidenți ai regimului.
Sâmbătă, 20 mai, ora 21.15: Funeralii fericite
Regia: Horațiu Mălăele; Scenariul: Adrian Lustig;
Cu: Horaţiu Mălăele, Crina Semciuc, Igor Caras-Romanov, Mihai Gruia Sandu
Când vezi numele actorului Horațiu Mălăele pe afiș, poți fi sigur că vei râde cu poftă și inteligent. Când vezi numele lui Horațiu Mălăele de două ori pe afiș, și ca actor, și ca regizor, poți fi sigur că vei vedea o comedie la pătrat. Cu trei prieteni lipiți de pahar, goniți de o razie, din cârciuma bucureșteană unde se chercheleau.
Căci ce altceva puteau să facă decât să fugă, fiindcă prietenii românului întors din Franța, de la construcții, desigur, nu erau prea prieteni cu legea, nici bulgarul mic contrabandist, nici rusul care lucrează la negru în România, că n-are permis de ședere.
Ei, și goniți ei așa, ajung într-o tabără de romi, unde o ghicitoare le zice de bine, adică le spune exact când și cum vor muri. Și de aici începe distracția!
Și ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, Mălăele, cunoscut ca fiind afon, trage o cântare pentru prima oară în viața lui pe scenă și pe ecran.
Așa că dați crezare titlului în răspăr al filmului și nu ratați întâlnirea cu unul din cei mai subtili comedieni ai României!
Duminică, 21 mai, ora 21.15: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu și Anusavan Salamanian
Cu: Ioana Pacula, Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Dinică
Acesta este filmul cu care Sergiu Nicolaescu ar fi vrut să debuteze în lungmetraj, dar forurile de partid ce controlau cultura nu au fost de acord, așa că a debutat, în 1967, cu o mare producție istorică, Dacii.
Istoria apare însă și în această peliculă lansată în cinematografe în 1980, anume luptele din primul război mondial, la care ia parte locotenentul Tudor Gheorghiu (Vladimir Găitan, cu vocea lui Florian Pittiș), luptător merituos, care este însă obsedat de iubirea sa pentru o soție (Joanna Pacula, cu vocea Adinei Popescu) pe care o consideră, cu intermitențe, necredincioasă.
Și tocmai acest chin al incertitudinii, reflectat de regizor mai curând în latura sa faptică, decât în cea psihologică, îl conduce la neîndeplinirea unui ordin, ce-l va aduce în fața curții marțiale. Pentru o faptă pe care el însuși o mărturisește, asumându-și greșeala și acceptând pedeapsa capitală.
Acesta este primul rol pe care tânăra actriță poloneză Joanna Pacula l-a jucat într-un film, înainte de a deveni vedetă la Hollywood, așa că se poate spune că și-a început cariera în România.
Cei care cred că, văzând filmul (vizionat de peste 3 milioane de spectatori în cinematografele românești), pot să nu mai citească romanul, se înșală, fiindcă regizorul și-a construit propriul fir narativ, care nu merge paralel cu cel al operei scrise, având chiar un final complet diferit. Nici personajele nu poartă aceleași nume ca în roman. Dar atmosfera epocii, în latura ei superficială, de „înaltă” societate, dar și în aspectul ei grav, de câmp de luptă în război, preia din roman elemente care să îi asigure coerența.
O contribuție importantă la acest tablou de epocă l-au avut costumele sofisticate, create de Doina Levintza, care a și luat premiul ACIN pentru ele, ca și calitatea imaginii semnate de Nicolae Girardi, cu o lumină caldă, ca o catifea, în scenele de societate și de iubire dintre soți și cu accente întunecate, ca o stofă cazonă, în scenele de luptă, în care Sergiu Nicolaescu era maestru.
Be the first to comment