FOTO VIDEO Vrnjacka Banja – Regina sârbească a stațiunilor balneare, sursa celor șapte izvoare termale care obișnuiau să redea forța și vigoarea legiunilor Imperiului Roman, astăzi unul dintre centrele spa&wellness venerate ale Europei

Eveniment de promovare a stațiunii Vrnjačka Banja. FOTO Adrian Boioglu

Vrnjačka Banja și-a asumat, fără lipsă de modestie, rolul de „regină sârbească a stațiunilor balneare” pe harta turismului de profil. Titulatura se justifică din plin, în raport cu numărul de turiști, de toate vârstele, care o vizitează indiferent de sezon. Principala atracție o reprezintă cele  șapte izvoare minerale despre care, încă din Antichitate, se spune că au proprietăți vindecătoare. De altfel, localnicii redau cu multă convingere poveștile potrivit cărora, apele minerale ale acestor izvoare au oblojit rănile legionarilor romani, după aprigele lupte duse cu populațiile din Balcani.

Profitând de binecuvântarea darurilor naturii, sârbii au amenajat aici o stațiune al cărei renume încă propagă un ecou puternic dincolo de granițele propriei țări. Ecoul acesta s-a făcut auzit și la București, prin intermediul unui eveniment de promovare al stațiunii, găzduit, pe 23 iunie, chiar la sediul Ambasadei Republicii Serbia, unde au fost invitați reprezentanți ai asociațiilor de turism din România, dar și jurnaliști specializați pe domeniu.

„A reprezentat o plăcere pentru noi și suntem onorați că am avut această oportunitate de a prezenta potențialul stațiunii Vrnjačka Banja, care este cea mai importantă destinație de turism balnear din Serbia. Avem multe astfel de stațiuni în Serbia, dar Vrnjačka Banja, cu toate facilitățile sale este una dintre cele mai bune și a fost o importantă onoare pentru noi să fim gazde pentru toți prietenii noștri români din domeniul turismului, jurnaliști, care fac posibilă propagarea acestor informații aici, în România și, probabil, să includă oferta noastră în anumite cataloage realizate de diferite organizații de turism de aici și care să apropie mai mult națiunile noastre”, a declarat, pentru GoNEXT, ambasadorul Republicii Serbia în România, E.S. Stefan Tomašević.

Diplomatul sârb este de părere că, istoria îndelungată care leagă cele două state, precum și buna cooperare pe mai toate domeniile, are potențialul, dar și datoria de a fi extinsă și în ceea ce privește ramura turismului, cu beneficii pentru ambele țări.

„Potențialele turistice ale Serbiei și României sunt fantastice și este păcat că nu am avut fluxuri mai mari de turiști de ambele părți. Numărul de turiști este în creștere de la an la an, dar acesta este un moment deosebit pentru noi să prezentăm potențialul Vrnjačka Banjei și să îi îndemnăm pe prietenii noștri români să meargă acolo să viziteze facilitățile balneare și să se bucure de ce are de oferit această stațiune și totodată să ia contact cu o zonă istorică deosebită a Serbiei, să viziteze mânăstirile din zonă”, a mai completat Stefan Tomašević.

Boban Đurović este primarul stațiunii Vrnjačka Banja de 12 ani și tot este artizanul strategiei de dezvoltare și de promovare turistică a orașului. Din acest punct de vedere, stațiunea balneară Vrnjačka Banja poate fi luată ca reper și etalon de foarte multe administrații locale inclusiv din România.

„Noi suntem un generator al acestor activități, după cum vedeți, eu sunt și astăzi aici. Eu propun strategia de dezvoltarea a stațiunii Vrnjačka Banja, în care sunt implementați toți pașii următori de dezvoltare a stațiunii. Trebuie să obțin aprobările Parlamentului, dar și ale opiniei publice în ceea ce privește strategia de dezvoltare, iar în baza acestei strategii dezvoltăm și orașul, dar și turismul. Noi aducem investitorii, le prezentăm posibilitățile de investiție din Vrnjačka Banja și, ca administrație locală, le oferim toată susținerea noastră”, a explicat, pentru GoNEXT, primarul din Vrnjačka Banja.

Eforturile de plasare a stațiunii turistice balneare într-un clasament cât mai select al destinațiilor de profil din Europa a stârnit și interesul autorităților naționale din Serbia de a susține strategia de dezvoltare gândită și propusă de administrația publică locală. Iar pariul guvernului sârb a fost unul câștigător, dovadă fiind sutele de milioane de euro pe care administrația publică locală a reușit ulterior să le atragă pe calea investițiilor venite din străinătate.

„În ultimii ani, am primit un buget mult mai mare decât înainte, pentru a-l investi în turism. Cu ajutorul susținerii de la stat am organizat și am reușit să aranjăm suprafețele de vegetație. Acest lucru a dus și la atragerea investițiilor străine cu o valoare de peste câteva sute de milioane de euro. Bineînțeles, la acest aspect contribuie și administrația foarte bună a municipalității în sine, care a emis într-un timp relativ scurt toate aprobările necesare pentru realizarea acestor lucrări. Toate lucrurile pe care le-ați văzut în filmul de promovare s-au realizat în ultimii cinci, șase ani. Datorită acestor investiții, atât din partea statului, cât și din partea sectorului privat, a dus la creșterea capacității stațiunii și la ceea ce ați văzut în videoclip”, a mai spus Boban Đurović.

Jurnaliștii GoNEXT au vizitat anterior Vrnjačka Banja și pot confirma faptul că stațiunea este realmente una de top, în măsură să satisfacă toate exigențele, fie că vă aflați în căutarea unei destinații de turism balnear, ori a unei vacanțe liniștite, dar distractive cu familia sau sunteți amatori ai vieții de noapte, festivalurilor și, de ce nu, carnavalurilor. Vrnjačka Banja le bifează pe toate.

Pe lângă atracția principală, reprezentată de cele șapte izvoare minerale, stațiunea este o oază de verdeață. Dacă ajungeți acolo, nu trebuie să ratați o plimbare prin grădina botanică amenajată în stil japonez, un element de peisagistică urbană care nu face altceva decât să potențeze frumusețea naturală a locului.

Numele stațiunii vine de la râul Vrnjačka ce o străbate și care este traversat de 20 de poduri care, la rândul lor, alcătuiesc un cadru idilic de promenadă, indiferent de sezon. Cel mai celebru este Podul Iubirii, unde, de zeci de ani, tinerii vin să își pecetluiască iubirea cu ajutorul unui lacăt pe care își inscripționează inițialele.

După cum puncta și ambasadorul Serbiei, E.S. Stefan Tomašević, Vrnjačka Banja este inclusiv o destinație pentru turism ecumenic. Comunitatea care a pus bazele stațiunii s-a simțit probabil foarte apropiată spiritual de figura Maicii Domnului, căreia i-a ridicat două lăcașe de cult binecuvântate la târnosire cu hramuri ce aduc slavă Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

De asemenea, stațiunea este înconjurată de sate pitorești bogate, iar în vecinătatea lor se află mănăstirile care păstrează, de secole, mândria spiritualității ortodoxiei balcanice.

În Vrnjačka Banja se mai află și Castelul Culturii, un edificiu impunător care, cu două secole în urmă, servea drept reședință de vară a regilor Serbiei. Astăzi, splendoarea arhitecturală a castelului este valorificată pentru organizarea de evenimente  culturale de nivel local și chiar național.

Jurnaliștii GoNEXT i-au cerut Minei Stanojević, director de marketing și relații publice al Organizației Turistice Vrnjačka Banja să sugereze câteva atracții pe care niciun turist nu ar trebui să le rateze, dacă ajunge să pună piciorul în această superbă stațiune, de la poalele muntelui Goč.

„Este greu de ales, deoarece sunt atât de multe lucruri frumoase în Vrnjačka Banja, însă aș recomanda roata panoramică, o atracție nouă pe care o avem în Vrnjačka Banja și care este cea mai înaltă roată panoramică din Balcani, are o înălțime de 50 de metri, așa că oferă cea mai bună perspectivă asupra peisajului întregii stațiuni. De asemenea, Carnavalul de la Vrnjačka Banja este un eveniment care merită văzut și trăit. El are loc în luna iulie și este o experiență inedită, similară celor organizate în Brazilia, în Rio de Janeiro, ceea ce îi și face pe mulți turiști să ne reviziteze de la an la an tocmai pentru pitorescul acestui eveniment, fapt care ne oferă doar motive de mândrie”, a afirmat Mina Stanojević.

Ea le recomandă turiștilor să viziteze Vrnjačka Banja în special vara, când se pot bucura de cele 30 de piscine în aer liber și care transformă stațiunea într-un veritabil ștrand modern. De altfel, stațiunea dispune de peste 50 de vile, pensiuni și hoteluri care oferă cazare de patru sau cinci stele. Vrnjačka Banja este un centru turistic axat în special pe spa și wellness, astfel că aici veți găsi o mulțime de resurse de răsfăț, dar și de tratament și recuperare medicală.

Pe timpul verii, nu lipsesc aqua park-urile, unde se organizează și efervescentele petreceri cu spumă. Iar odată dat startul distracției pe timpul zilei, nu există motiv pentru ca petrecerea să nu continue și după apusul soarelui în cluburile de noapte din stațiune.

Mai mult decât atât, după cum s-a menționat deja, în toiul verii, în luna iulie, Vrnjačka Banja este gazda unui carnaval organizat după rețeta tradițională sud americană. Prin explozia de energie, sclipire și culoare pe care le aduce, carnavalul a devenit și unul dintre principalii factori care îi fac pe turiști să se îndrăgostească de Vrnjačka Banja și să vrea să revină aici an de an.

Tot pe timpul verii, în stațiunea este și gazda unui festival de muzică electronică, eveniment cheie prin care se reușește atragerea generațiilor tinere către acest centru balnear din inima Serbiei.

„Este genul tipic de eveniment de la care autoritățile noastre ar trebui să învețe și îmi pare rău că poate nu au fost invitați, dar ar fi fost bine să participe și să vadă cam ce înseamnă un eveniment de promovare cu buget redus. Targetat pe niște persoane care erau convinși că își vor atinge scopul, strict pe niște informații de interes larg, fără floricele, fără tăieri de panglici și alte minuni de genul ăsta, deci un eveniment profesional care, cu siguranță, își va atinge scopul”, a afirmat Dumitru Luca, președintele  Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, referitor la evenimentul de promovare organizat la sediul Ambasadei Serbiei.

Liderul ANAT spune că ar vizita cu cea mai mare plăcere și cu cel mai mare interes atracțiile propuse de sârbi, în special pentru a explora know-how-ul pe care vecinii noștri din partea de sud-vest:

„Aș vrea să merg acolo să văd ce au în plus față de Băile Herculane, de exemplu sau față de alte stațiuni de renume din țara noastră, să văd dacă și acolo cresc bălăriile pe alei, dacă sunt gunoaie la fiecare colț de stradă și să văd și să compar ceea ce înseamnă costul unei vacanțe acolo, în comparație cu o vacanță în România. Chiar aș vrea să încerc să înțeleg și eu rețeta succesului lor, în comparație cu ceea ce se întâmplă la noi în stațiunile balneare. Auzeam că au avut, anul trecut, peste jumătate de milion de turiști. Acum stau să mă gândesc dacă în toate stațiunile balneare la un loc, din România, a fost numărul ăsta de turiști, câți au avut ei doar într-o singură parte, ce să mai vorbim despre procentul însemnat al turiștilor străini…”

Prezent la evenimentul găzduit de reprezentanța diplomatică sârbă la București a fost și Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, owner al Agenției Bibi Touring, dar și un foarte activ promotor al turismului românesc.

„Suntem în episodul 2. În episodul 1, ambasadorul Stefan Tomašević a venit la Ploiești, unde am avut un târg de turism oenologic, vinuri, producție și așa mai departe și ne-a promis că o să ne invite și el aici, deci suntem într-un partneriat real. Sigur că pe noi ne interesează foarte mult să găsim turiști sârbi care să vină în zonele balneare, dar trebuie să îi respectăm și pe ei și să facem un schimb de experiență și chiar e interesant să vedem cât de mult au crescut, că au hoteluri de patru și de cinci stele, că au agrement, că au gastronomie și că se promovează, ceea ce ne-am dori și noi să se întâmple cu România și cu evenimente la ambasade sau în altă organizare în țările vecine”, a subliniat Adrian Voican, pentru GoNEXT.

Printre cei care au urmărit cu mare atenție elementele prezentate în cadrul evenimentului de la București a fost și jurnalistul Radio România Ștefan Baciu, cel care și prezidează Clubul Presei de Turism, FIJET România.

„O schimbare uriașă față de ceea ce știam eu legat de Serbia. O stațiune extrem de modernă, cu multe facilități, inclusiv aeroport, bine conectată și, am înțeles, deja cu foarte mulți turiști din țările limitrofe, ceea ce înseamnă că este un semn bun și un viitor, să spunem așa, zâmbitor pentru ei. Este ceva obișnuit ca o ambasadă să devină spațiu expozițional sau să găzduiască astfel de evenimente. Într-adevăr a fost ceva deosebit organizat, am beneficiat și de prezența ambasadorului, care a susținut acest proiect”, a lăudat Ștefan Baciu inițiativa sârbilor.

Fără falsă modestie, într-un demers firesc de promovare, pe care și autoritățile din România îl au permanent la dispoziție pentru a face cunoscute resursele de turism alte țării nostre, Organizația Turistică Vrnjačka Banja a venit la București pentru a prezenta românilor o alternativă de calitate pentru vacanțe reușite într-un loc unde potențialul natural și economic este exploatat la maximum.

„Vreau să-i invit pe prietenii noștri români să ne fie oaspeți în Vrnjačka Banja și, în general, în Serbia. Scopul și dorința noastră este să ne prezentăm, în primul rând, în București. Aceasta este o parte din strategia noastră, dar dorința noastră cea mai mare este să arătăm întregului popor român frumusețile Serbiei. Mulți turiști români vin în Serbia mai ales la munte, la Kopaonik și am observat că există un interes crescut al turiștilor din România de a fi și oaspeții noștri, în Vrnjačka Banja. Acest lucru ne-a dat un imbold să venim aici, să prezentăm, la București, întregul potențial al stațiunii noastre nu numai celor din București, ci tuturor românilor. Vă rugăm să veniți în Vrnjačka Banja, noi suntem întotdeauna niște gazde primitoare”, a transmis primarul Boban Đurović, prin intermediul GoNEXT.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*