Peste șase milioane de persoane au tranzitat frontiera română în luna iunie

FOTO Poliția de Frontieră

În luna iunie, peste șase milioane de persoane au tranzitat frontiera română, conform datelor furnizate de Poliția de Frontieră Română. Cu începerea sezonului estival, numărul călătorilor înregistrat în punctele de trecere a frontierei a cunoscut o creștere semnificativă, în special în zilele de sfârșit de săptămână și în perioadele minivacanțelor.

Pentru a face față acestei situații și pentru a asigura un control operativ și fluent, Poliția de Frontieră Română a luat o serie de măsuri la nivelul întregii țări. Astfel, personalul planificat pentru controlul documentelor a fost suplimentat până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere a frontierei. Aproximativ 3.700 de polițiști de frontieră desfășoară zilnic activități de supraveghere și control la frontiera de stat.

De asemenea, capacitatea punctelor de trecere a frontierei este folosită la maximum, iar în punctele cele mai tranzitate sunt suplimentate arterele de control și echipamentele utilizate pentru verificarea documentelor. Poliția de Frontieră Română continuă să întreprindă măsuri necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat, prevenirea migrației ilegale și combaterea contrabandei cu bunuri de larg consum.

Pentru asigurarea siguranței cetățenilor pe litoralul Mării Negre și în Delta Dunării, Garda de Coastă acționează permanent pentru supravegherea și controlul frontierei maritime și fluviale. De asemenea, sunt întreprinse acțiuni pentru combaterea migrației ilegale, contrabandei, exploatării ilegale a resurselor minerale și biologice, precum și pentru prevenirea poluării deliberate a mediului acvatic.

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliția de Frontieră Română recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniță, pentru a preîntâmpina suprasolicitarea unora dintre acestea. De asemenea, se recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie și verificarea și pregătirea documentelor necesare minorilor la ieșirea din țară, pentru a scurta timpul de control la frontieră.

În plus, cetățenii care călătoresc în afara granițelor țării sunt încurajați să verifice situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei prin intermediul aplicației Trafic On-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră. Aceasta oferă informații actualizate privind timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei.

Poliția de Frontieră Română asigură că au fost luate toate măsurile necesare pentru reducerea timpului de așteptare și pentru asigurarea unui echilibru între securitatea cetățenilor și fluidizarea traficului de călători în această perioadă de vârf a sezonului estival.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*