Avertizare de călătorie pentru românii care merg în Portugalia. Există un risc major de producere a incendiilor de vegetație

Stradă din Portugalia. FOTO Kristina Tamasauskaite

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Portugheză că, pentru perioada 31 iulie – 4 august 2023, autoritățile locale au anunțat existența unui risc major de producere a incendiilor de vegetație pentru următoarele regiuni din zona continentală: Nord, Centru, Alto Alentejo și Algarve. Se recomandă cetățenilor români să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă atât pe traseu, cât și la destinație și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un pericol iminent de producere a acestora.

Se recomandă cetățenilor români, care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu, să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să urmărească în permanență sursele oficiale de informare publică, prin consultarea paginii oficiale de Internet a Institutului pentru Mare și Atmosfera: IPMA – Perigo de Incêndio Rural (PIR) Continente, pentru obținerea informațiilor actualizate.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351213968812, +351213979982, +351213966463, +351213960866; apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență,au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Repubica Portugheză: +351927411628.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*